PoliticăȘtirile 60m.RO

Cîțu dă startul concedierilor la Tarom, CFR Călători și Poșta Română

Guvernul Cîțu și-a propus să privatizeze companiile de stat, iar pentru a realiza acest obiectiv, primul pas este concedierea angajaților care lucrează în cadrul acestor îndreprinderi. Privatizarea nu este o soluție, motivul pentru care aceste companii de stat au ajuns să nu mai fie profitabile este acela că au fost căpușate de clientela politică.

Potrivit informațiilor, primele companii de stat luate în colimator sunt Tarom, CFR Călători și Poșta Română. În următoarea perioadă, fiecare companie va trimite planul de reorganizare și numărul de concedieri către Guvern.

Astfel, peste 3.000 de angajați ai CFR vor ajunge pe drumuri, Poșta Română va concedia 300 de angajați, iar TAROM 700 de angajați.

România nu trebuie să își vândă proprietățile, este nevoie ca statul să asigure anumite domenii importante pentru siguranța națională. De ce să vindem Poșta Română când această companie poate să fie profitabilă, este nevoie numai de un management serios, nu de unul politic”, a declarat senatorul AUR Valentin Rică Cioromelea.

Dacă alte companii private sunt profitabile, atunci și Poșta Română poate să facă performanță. Însă, prim-ministrul Cîțu are, de fapt, alte planuri, susține Cioromelea. „Se urmărește un tun imobiliar, respectiv preluarea activelor ce le deține Poșta Română. Aici nu este vorba despre eficiență, căci ea poate exista, aici este vorba despre interesul lui Florin Cîțu de a ceda câteva miliarde de euro unor interese străine.

Situația la Tarom este una similară. Compania poate fi la fel de performantă ca și alte companii aeriene. Dar nu facem acest lucru dând oamenii afară, ei se pot muta în alte companii de stat unde este nevoie de ei și trebuie completată schema de personal. Am văzut că se caută oameni la Jandarmerie, atunci haideți să îi luăm tot de la stat, din alte sectoare economice ce trebuie eficientizate” a precizat senatorul AUR. 

Back to top button