OpiniiȘtirile 60m.RO

Constructorii cer statului să își plătească restanțele financiare

Diriginții de șantier au cerut statului român să își plătească obligațiile financiare către antreprenorii români contractați. În caz contrar s-ar putea să asistăm la un blocaj în piața construcțiilor și de aici să fie antrenat un blocaj în tot sectorul economic.

„Fie că vorbim de administrația publică centrală sau de către cea locală, plățile serviciilor prestate în domeniul construcțiilor au fost sistate. Motivația dată către antreprenori este aceea că toate cheltuielile sunt direcționate spre soluționarea crizei sanitare” scrie Cezar Petre, președintele Colegiului Tehnic al Diriginților de Șantier pe platforma www.curierulromanesc.ro .

Specialistul subliniază faptul că investițiile publice au o cotă importantă de piață și că este necesar ca ele să continuie dar să se pornească și noi șantier pentru a reduce efectele crizei economice.

De altfel Gabriela Firea a dat ordin să se redeschisă șantierele din București și proiectele să continuie, dar cu un control mai strict din partea specialiștilor asupra muncitorilor.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button