Știrile 60m.RO

Sondaj: Părinții, elevii și profesorii vor redeschiderea școlilor. Îi aude cineva?

Închiderea școlilor a avut consecințe negative asupra progresului educațional al elevilor, dar și asupra sănătății lor emoționale. Aproape trei sferturi dintre profesori și părinți și mai mult de jumătate dintre copii vor să se redeschidă școlile, arată un sondaj al organizației Salvați Copiii.

Potrivit studiului, 78,4% dintre părinţi şi 73,1% dintre profesori consideră că elevii trebuie să revină cât mai curând în bănci. Aceștia susțin că va fi nevoie de măsuri speciale pentru recuperarea materiei pierdute și cer regândirea programei şcolare. De aceeași părere sunt și elevii, peste jumătate dintre aceștia se pronunţă în favoarea reluării cursurilor față în față (56,8%).

Pentru redeschiderea școlilor în condiții de siguranță, cadrele didactice și părinții pun accent pe asigurarea materialelor igienico-sanitare și pe evitarea vitarea aglomeraţiei în spaţiile limitrofe şcolilor:

  • 83,5% dintre respondenţi consideră că asigurarea condiţiilor igienico-sanitare este o condiţie necesară pentru deschiderea şcolilor
  • 69,8% spun că e nevoie de asistenţă medicală în toate şcolile
  • 59,3% dintre cei intervievaţi vor să fie luate măsuri pentru evitarea aglomeraţiei în jurul şcolilor
  • 45,3% consideră că e necesară reducerea numărului de elevi din clase
  • 44,8% consideră că e nevoie de transport sigur către şi dinspre şcoală

Sondajul a fost realizat în perioada 7 – 30 decembrie, pe un eşantion format din 8.193 de respondenţi, dintre care 5.811 elevi, 1.734 părinţi şi 648 cadre didactice.

Back to top button