Normele privind amânarea ratelor la credite au fost publicate. Care sunt modificările şi cum puteţi beneficia de această facilitate
Normele metodologice care clarifică modul de aplicare a ordonanţei Guvernului privind amânarea la plată a ratelor la credite au fost publicate astăzi în Monitorul Oficial, după ce au fost aprobate săptămâna trecută, joi, de Executiv. Ordonanşa privind amânarea ratelor la credite a intrat în vigoare la sfârşitul lunii martie.
Românii vor putea să suspende plata ratelor la creditele ipotecare dacă vor fi îndeplinite mai multe condiţii respectiv dacă împrumuturile au fost acordate până la 30 martie 2020, dacă nu le-a fost declarată scadenţa anticipatăpână la 30 martie, precum şi dacă aceste credite nu înregistrează rate scadente restante la data de 16 martie 2020, inclusiv, sau debitorii au efectuat plata obligaţiilor restante până la data solicitării suspendării obligaţiei de plată.
Totodată, data scadenţei finale a obligaţiilor de rambursare a ratelor, prevăzută în contractele de credit, trebuie să fie ulterioară datei de intrare în vigoare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, respectiv 30 martie 2020, inclusiv, potrivit normelor metodologice de aplicare a ordonanţei de amânare a ratelor la credite.
Cei care amână creditele trebuie să declare pe proprie răspundere că le-au fost afectate veniturile proprii şi/sau veniturile aferente familiei debitorului, direct sau indirect, de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19faţă de nivelul înregistrat anterior declarării stării de urgenţă şi se afla în imposibilitatea de a onora obligaţiile de plată aferente creditului.
Normele exemplifică şi câteva cauze care urmează să fie luate în considerare la creditele ipotecare, menţionând căbăncile nu trebuie să se limiteze la acestea: intrarea debitorului/membrilor familiei acestuia în şomaj tehnic ca efect al închiderii/restrângerii activităţii angajatorului, concedierea debitorului/membrilor familiei acestuia, reducerea salariului debitorului/membrilor familiei acestuia, plasarea debitorului în carantină instituţionalizată sau izolare la domiciliu, îmbolnăvirea cu COVID-19, şi altele asemenea.
Pentru creditele ipotecare contractate de persoane fizice dobânda aferentă perioadei de suspendare se calculează potrivit prevederilor contractului de credit şi reprezintă o creanţă distinctă şi independentă în raport cu celelalte obligaţii izvorâte din contractul de credit.
“Plata de către debitor a creanţei reprezentând dobânda totală aferentă perioadei de suspendare la plată acordată conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.37/2020 se va face eşalonat, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de suspendare, în 60 de rate lunare egale, fără perceperea de dobândă pentru această componentă a creditului ipotecar, iar graficul de rambursare a acestor plăţi se comunicăîn termen de 5 zile debitorilor şi Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, denumit în continuare FNGCIMM, odată cu formularea solicitării de emitere a scrisorii de garanţie”, se menţionează în normele de aplicare a ordonanţei pentru amânarea ratelor.
Vedeţi aici integral NORMELE de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori.
Care sunt prevederile legislative din Spania, Franţa, Italia şi Portugalia privind sprijinul de lichiditate pentru întreprinderi şi moratoriile referitoare la rambursarea creditelor bancare, potrivit unei sinteze realizate de Cristian Bichi, consilier al Guvernatorului BNR: