Politică

Succes liberal în Ilfov: orașul OTOPENI intră în carantină după gestionarea dezastruoasă

Orașul Otopeni va intra în carantină începând de sâmbătă noaptea după ce numărul de cazuri de infectare a crescut foarte mult.

Decizia a fost luată de Arafat după ce administrația publică a reacționat deficitar și a permis creșterea alarmantă a numărului de persoane infectate.

Gheorghe Constantin Silviu este primarul liberal care conduce dintotdeauna orașul.

La alegerile parlamentare din acest an fiul său este din nou candidat din partea PNL. Se pare că PNL își va suspenda campanie pe teren din moment ce fiul primarului va trebui să stea în casă, sau el va avea scutire cu privire la acest lucru?

Performanțele lui Silviu sunt de invidiat: a reușit să închidă orașul Otopeni, orașul cu cea mai bună finanțare publică din România.

  • Sondaj PSD: Nicușor Dan pe primul loc, urmat de Gabriela. Interlopul Piedone, locul 3
    Nicușor Dan ar câștiga alegerile pentru Primăria Generală cu 31% din voturi, în timp ce Gabriela Firea, candidata PSD proaspăt intrată în cursă, s-ar clasa pe locul secund cu 24 de procente, urmată de Cristian Popescu Piedone (PUSL), cu 20%, potrivit unui sondaj Avangarde, la comanda PSD, primul după retragerea medicului Cătălin Cîrstoiu și decizia coaliției de a merge pe candidaturi separate. Sondajul a fosat realizat de Avangarde la comanda lui PSD în perioada 24 – 27 aprilie, pe un eşantion de 1.150 de persoane. Datele au fost culese pe teren. Eroarea maximă admisă a datelor este de +/-2,9% la …
  • Primăria Sectorului 2, amendată cu 50.000 lei din cauza depozitelor ilegale de deșeuri
    Primăria Sectorului 2 a fost sancționată cu 50.000 de lei de Garda de Mediu, după ce mai multe depozite necontrolate de deșeuri au fost identificate în zona cartierului Tei-Toboc. Primarul acuză că amenda are fundamente politice, dat fiind momentul în care a fost aplicată, dar şi faptul că Rareş Hopincă, contracandidatul său pentru fotoliul de edil-şef, ştia deja de amendă, înainte ca ea să ajungă în spaţiul public. În urma verificărilor, s-a constatat că au fost depozitate ilegal mai multe tipuri de deșeuri, printre care și „reziduale din construcții, pet-uri, ambalaje, hârtii sau materiale textile”. Mai exact, amenda vizează următoarele zone: „Teren …
  • Aproape 1,8 milioane de români își celebrează onomastica duminică
    Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889 sunt bărbaţi care poartă acest nume sau derivate ale lui. Dintre prenumele feminine, cel mai întâlnit este Florentina – 134.621 de persoane poartă acest nume. În rândul bărbaţilor, cel mai întâlnit este prenumele Florin – 344.058, dar şi Florian – 51.438. Prenumele feminine întâlnite sunt: Anemona – 1.118, Angela – 57.208, Angelica – 28.015, Brânduşa/Brandusa – 1.146, Brînduşa/Brindusa – 5.121, Camelia – 73.895, Crina – 21.265, Crinela – …
  • Boc a făcut-o lată din nou: Clujul rămâne fără centura metropolitană
    Licitația pentru Centura Metropolitană Cluj-Napoca a fost anulată, transmite Asociația Pro Infrastructură. Emil Boc a anulat pentru a doua oară licitația pentru centură! Fără să ofere vreo explicație, probabil sperând că știrea va trece pe sub radar înainte de Săptămâna Mare. „Pe 9 aprilie ceream un deznodământ. Acesta a venit astăzi: anularea licitației după 5 luni în care primăria a clocit singura ofertă depusă de către sibienii de la CON-A și bistrițenii de la Dimex în noiembrie 2023. Este neverosimil felul în care administrația clujeană în frunte cu primarul Emil Boc se chinuie, realmente, să „implementeze” acest proiect: studiu de fezabilitate gestionat din …
  • Centru pentru copii cu autism și sindrom Down, de pe lângă Parohia Mavrogheni, BLOCAT de Clotilde Armand
    Clotilde Armand, actualul primar al Sectorului 1 este acuzat că blochează finalizarea unui centru pentru copii cu sindromul Down și cu autism, de pe lângă Parohia Mavrogheni, menit să ofere servicii pentru 150 de familii. Din păcate, proiectul trebuia să fie gata acum trei ani, dar Armand a refuzat să-l continue.  Ideea acestui centru aparține parohului Radu Mureșan, al cărui fiu s-a născut cu sindromul Down. Deși preotul  și muncitorii sunt prezenți în fiecare zi pe șantier, centrul nu a putut fi finalizat nici până în ziua de astăzi. Problemele au apărut în 2021 când proiectul s-a modificat radical, la …
  • PF Daniel: Pelerinajul de Florii, binecuvântare pentru cetate, simbol al prieteniei cu Hristos
    Pelerinajul de Florii este binecuvântare pentru cetate şi simbol al prieteniei oamenilor cu Hristos, le-a spus sâmbătă seară patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, miilor de credincioşi prezenţi pe Dealul Mitropoliei. „Acest pelerinaj de Florii este, cum spuneam şi altădată, procesiune în comuniune şi adunare în mişcare. O mulţime de parohii, de mănăstiri se adună şi merg în procesiune, formând o icoană a comuniunii bisericeşti a celor care au postit 40 de zile şi se pregătesc pentru ultima perioadă a postului Sfintelor Paşti, Săptămâna Sfintelor Pătimiri. (…) Pelerinajul este binecuvântare pentru cetate şi simbol al prieteniei oamenilor cu Hristos. Cu Hristos, …
  • Cristoiu: Ciucă şi Ciolacu consideră că pot face orice vor ei cu poporul român căci oricum acesta nu va reacţiona în niciun fel şi va accepta tot ce i se va impune
    Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al coaliției PNL-PSD a fost retras săptămâna aceasta din cursa pentru primăria capitalei. Candidatul a fost chemat într-o lungă ședintă pentru a fi convins să renunțe, motivul invocat fiind cel al rezultatelor slabe obținute în sondaje. Medicul a mai fost acuzat că ar fi lucrat, în paralel cu funcția de manager al Spitalului Public de Urgență București, la o clinică privată, care aparținea familiei sale. Ion Cristoiu, alături de Alexandru Răducanu, gazda podcastului 3 X 3 cu Ion Cristoiu, din fiecare joi, de la 21.15, a discutat pe larg acest subiect. Ion Cristoiu, deși a declarat că nu …
  • George Simion propune o declarație comună a partidelor conservatoare de a nu o vota pe Ursula von der Leyen
    Președintele AUR, George Simion, a propus, în cadrul Conferinței Internaționale „Make Europe Great Again”, ca toate partidele conservatoare și suveraniste din cele 27 de țări ale Uniunii Europene să semneze o declarație comună prin care să își asume că nu o vor vota pe Ursula von der Leyen pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene. „Aș propune, la sfârșitul acestei conferințe, ca toate partidele din toate cele 27 de țări din Europa să semneze o declarație de a nu o vota pe doamna Ursula von der Leyen ca următoarea șefă a Comisiei Europene. Ar trebui să ne asumăm cu …
  • Simion, despre ”gluma” premierului Ciolacu la adresa moldovenilor: Nu este moldovean, probabil este Rrom!
    Preşedintele AUR George Simion a declarat, sâmbătă la Palatul Parlamentului, la Conferinţa Internaţionale „Make Europe Great Again”, că zilele trecute, premierul Marcel Ciolacu a glumit spunând că este ruşinos să fii moldovean şi n-ar trebui să-i spunem moldovean. „Am râs cu toţii. Nimeni nu a spus că prim-ministrul ar fi rasist. Ştim cu toţii că a fost o glumă. Nu este moldovean, probabil este Rrom”, a adăugat liderul partidului AUR. Simion a mai spus că „îi iubim pe fraţii noştri şi surorile noastre de etnie rroma, pe prietenii noştri maghiari, pe compatrioţii noştri turci şi greci, pe toţi cei a …
  • Ciolacu îl susține pe Manole pentru un nou mandat la şefia BNR
     Marcel Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu zis Manole, fost turnător la Securitate, pentru un nou mandat la şefia Băncii Naţionale. ”România are nevoie de stabilitate monetară şi cred că domnul Isărescu trebuie să mai ia un mandat”, a anunţat Marcel Ciolacu la Prima TV. Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, dacă îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR. ”România are nevoie de stabilitate monetară şi cred că domnul Isărescu trebuie să mai ia un mandat”, a răspus Marcel Ciolacu.  Premierul a mai fost întrebat dacă …
  • Președintele Institutului de Studii Politice Conservatoare „Mihai Eminescu”, senatorul Claudiu Târziu: Pentru a redeveni măreață, Europa trebuie să acorde din nou importanța cuvenită dezideratului pentru care s-a constituit Uniunea Europeană: pace prin prosperitate
    Discursul președintelui Institutului de Studii Politice Conservatoare „Mihai Eminescu”, senatorul Claudiu Târziu, în cadrul Conferinței Internaționale „Make Europe Great Again”: Doamnelor și domnilor, Stimați invitați și dragi prieteni, Am onoarea și bucuria de a deschide cea mai importantă conferință conservatoare desfășurată pînă acum în România. Întîi de toate, vă mulțumesc pentru participare și vă asigur că efortul dvs este foarte apreciat de noi. Totodată, îmi exprim speranța că, la finalul celor două zile dedicate discuțiilor pe teme conservatoare, vom trage concluzii menite a ne face mai puternici, mai entuziaști și mai hotărîți pentru a desăvîrși revoluția conservatoare în Europa și …
  • Președintele AUR, George Simion, în cadrul Conferinței Internaționale „Make Europe Great Again”: Pentru ca o țară să prospere, oamenii ei trebuie să fie liberi!
    Discursul președintelui AUR, George Simion, în cadrul Conferinței Internaționale „Make Europe Great Again”: Bună ziua! Vă mulțumim tuturor că sunteți astăzi aici pentru a participa la această minunată adunare.Permiteți-mi mai întâi să vă urez bun venit tuturor în România și în capitala țării noastre, București.Noi, românii, suntem cunoscuți pentru că luptăm pentru libertate. De aceea în 1989 am avut Revoluția noastră, iar, cu doi ani în urmă, eram ultima țară din Europa care lupta împotriva infamului certificat verde Covid 19 la locul de muncă. N-a fost o luptă ușoară. România rămâne încă una dintre cele mai libere țări din Europa. …
  • Sergiu Mihalcea: Cum acționează mafia PNL în județul Ilfov
  • Când statul girează un nou faliment răsunător: Poșta Română va plăti pentru insolvența propriei firme de brokeraj
    Năstrușnica idee a foștilor șefi ai Poștei Române de a avea propria companie de asigurări s-a încheiat în mod nefericit, printr-o previzibilă intrare în faliment a acesteia. Compania Națională este obligată să suporte și pasivul neacoperit al societății Poșta Română Broker de Asigurare, după ce Curtea de Apel București a admis cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulate de lichidatorul judiciar. Poșta Română Broker de Asigurări, în moarte clinică din 2018 Poșta Română Broker de Asigurări (PRBA) este o societate înființată în anul 2013, de către Compania Națională Poșta Română SA în anul 2013. La vremea respectivă, din dorința de …
  • Un tren care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns la destinaţie cu o întârziere de 5 ore
    Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat. Reprezentanţii CFR SA au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată timp de 191 de minute. Potrivit CFR SA, trenul RE 13211, care circulă în relaţia Piteşti – Bucureşti Nord, a ajuns în Gara de Nord la ora 20:51, cu o întârziere totală de 310 minute. ”Menţionăm că trenul RE 13211 s-a format în staţia Piteşti din garnitura trenului RE 13245, care a ieşit din Depoul Basarab cu o întârziere de 17 minute, …
  • Mihai Eminescu, non-grata la Odesa
    Anatol Popescu, președinte și membru fondator al Asociaţiei Naţional-Culturale „BASARABIA” a Românilor din regiunea Odesa, a informat recent că autoritățile ucrainene au „ucis” ideea ca o stradă din orașul Odesa să poarte numele poetului național al României, Mihai Eminescu, transmite BucPress din Cernăuți. „Luptă pierdută pentru o stradă „Eminescu” în Odesa „Intrarea Hotinului“ și „Strada Bucovinei“ – străzi redenumite în orașul Odesa. „Eminescu“ rămâne, însă, indezirabil!… Urmare a votului electronic deschis din 20 aprilie 2024 din orașul Odesa, strada Polzunov (вул. Ползунова) a fost redenumită în str. Bucovinei (вул. Буковинська), iar intrarea adiacentă Polzunov (провулок Ползунова) se va numi intrarea …
  • Rusia atacă căile ferate în Ucraina pentru a bloca livrările militare
    Rusia şi-a intensificat atacurile asupra reţelei feroviare ucrainene pentru a ”paraliza” aprovizionările militare cu material din Occident – în vederea unei noi ofensive -, declară vineri un oficial ucrainean de rang înalt în domeniul securităţii AFP. Infrastructura feroviară este deosebit de vitală în Ucraina, atât în transportul pasagerilor şi comerţ, cât şi armatei, deoarece de la începutul invaziei ruse, în februarie 2022, întregul trafic aerian civil este paralizat. ”Este vorba aici despre măsuri clasice înaintea unei ofensive” de amploare, aşteptată în următoarele săptămâni, a declarat sub protecţia anonimatului o  sursă de rang înalt din sistemul securităţii ucrainene, intervievată de AFP …
  • Guvernul Ungariei dă în judecată lanţul austriac de supermarketuri Spar, pentru defăimare, într-un conflict legat de o taxă specială
    Guvernul Ungariei intenţionează să dea în judecată lanţul austriac de supermarketuri Spar, pentru defăimare, într-un conflict legat de o taxă specială, potrivit şefului de cabinet al premierului Viktor Orban, citat de Reuters. ”Se vor deschide proceduri împotriva Spar, în instanţă şi probabil pentru defăimare”, a spus Gergely Gulyas. Spar nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii. Guvernul austriac şi Spar au trimis scrisori comisarilor Uniunii Europene, în martie, spunând că o taxă specială introdusă în 2020 a discriminat comercianţii cu amănuntul străini din Ungaria şi, prin urmare, a încălcat legislaţia UE. Comisia Europeană a declarat pe 5 aprilie că …
  • Turcia: Preşedintele Erdogan speră că următorul secretar general al NATO va aborda preocupările Turciei cu privire la terorism
    Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a declarat că speră că următorul secretar general al NATO va acorda prioritate preocupărilor legate de terorism ale Turciei în timpul întâlnirii de vineri cu Mark Rutte, favorit pentru a prelua postul, informează AFP. Preşedintele Erdogan a spus că lupta împotriva terorismului a fost unul dintre subiectele principale în discuţiile sale cu premierul olandez în funcţie, sosit la Istanbul pentru a obţine sprijinul Turciei pentru candidatura sa. „I-am spus că, în conformitate cu spiritul Alianţei, nicio organizaţie teroristă, în special PKK şi asociaţii săi, nu trebuie tolerată”, a continuat declaraţiile în faţa jurnaliştilor şeful statului turc, …
  • Marian Vasile, candidatul AUR la primăria Craiova: Olguța, sapa și bordura! Doamna Vasilescu a pus prima bordură la temelia Spitalului Regional
    Știrea zilei: Doamna Vasilescu a pus prima bordură la temelia Spitalului Regional! Pe unde începe un șantier la un mare obiectiv, apare și doamna Vasilescu, fie că are sau nu legătură efectiv cu lucrările. De regulă, nu prea are. Și nu vine cu mâna goală, ci cu bordura din dotare. Neavând treabă pe la primărie și având probabil în poșetă bordura buclucașă (pe care a pus-o și în mai 2019, împreună cu Dragnea, într-un lan de grâu, spunând că pe acolo o să treacă drumul expres), doamna Vasilescu a trecut astăzi pe la un șantier (cu care primăria nu are …
  • Robert Turcescu: Corpul electoral și interlopul corporal
    Când dispare teama de ridicol, apar Piedone și Șoșoacă. E imposibil de explicat rațional ce l-ar putea face pe un cetățean, fie el și puternic turmentat, să crediteze prin vot un personaj politic fără simțul măsurii. Există o fascinație a grotescului, un soi de impuls firesc de a vedea și chiar de a pipăi realitatea dezgustătoare, din dorința de a avea pentru viitor reprezentarea palpabilă a limitei de jos. Nu poți face comparații valide, pertinente, convingătoare, în absența referențialului, fie el și fetid. Dar să te lași drogat până la a-ți pune speranțele individuale într-un hoit sau destinul colectiv în …
  • Marius Ostaficiuc, AUR Iași: Premierul Marcel Ciolacu nu dă doi bani pe Moldova și jignește pe unde apucă locuitorii acestei regiuni istorice
    Premierul Marcel Ciolacu nu dă doi bani pe Moldova și jignește pe unde apucă locuitorii acestei regiuni istorice. „Buzăul nu e în Moldova și va rog frumos să nu mă jigniți”, a spus premierul Marcel Ciolacu într-o conferință publică în fața a zeci de oameni. Este extrem de grav că premierul României a avut o asemenea ieșire, el a fost cel care a jignit profund câteva milioane de români, oameni care în ultimii zeci de ani au tot fost lăsați la coada investițiilor și care nu își doresc decât să beneficieze de același tratament că și ceilalți români. Marcel Ciolacu …
  • Ciolacu, gafă de proporții: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să NU MĂ JIGNIȚI!” Moldovenii au reacționat – VIDEO
    Greșeală de comunicare a premierului Marcel Ciolacu, aflat în vizită la Timișoara. În timp ce vorbea despre lucrările de infrastructură din mandatul lui Sorin Grideanu, șeful guvernului a afirmat că „Buzău nu este în Moldova (…) vă rog NU MA JIGNIȚI”. Declarația a devenit în scurt timp virală și reacțiile n-au întârziat să apară. „Asta e, a venit bănățeanul de Grindeanu să facă autostradă în Moldova. Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți! Dar a venit și un buzoian care totuși împreună cu dl Grindeanu și restul colegilor din guvern am început să aducem timișorenilor ce e corect să aducem”, …
  • Sergiu Mihalcea (AUR): Avem un infractor PNL la CJ Ilfov, Hubert Thuma, alături de un grup infracțional organizat, format din oameni ai serviciilor secrete și din oportuniști
  • Dan Tanasă (AUR): Ciolacu jignește milioane de români
    Alianța pentru Unirea Românilor condamnă declarațiile iresponsabile și reprobabile de la Timișoara ale premierului Marcel Ciolacu prin care jignește milioane de români afirmând că se simte jignit personal pentru că se spune că Buzău, județul său de origine, este în Moldova. Este cu atât mai grav și periculos, cu cât Ciolacu a făcut aceste afirmații insultătoare pentru milioane de români, în contextul discuțiilor despre regionalizare, alimentând egoisme și frustrări provinciale, generate de mituri și prejudecăți, dar instrumentate de forțe subversive, antistatale și separatiste. Ciolacu a evocat diferențele de dezvoltare între regiunile țării, între Timișoara și Bacău, între Cluj și sudul …
  • Adrian Axinia (AUR), despre groapa de la Slănic: Viețile a sute de oameni sunt în mod clar puse în pericol de nepăsare, prostie și ticăloșie, pentru că instituțiile statului au fost parazitate prin angajarea unor pile de partid care nu au construit în viața lor nici măcar un mușuroi de furnici!
  • Guvernul Ciolacu, cel mai prost guvern postdecembrist: Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni din acest an
    Executivul condus de Marcel Ciolacu se prefigurează de la lună la lună ca cel mai prost guvern din toată istoria noastră postdecembristă. Datoria externă și deficitul bugetar au explodat. Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de lei, faţă de 28,99 miliarde de lei sau 1,67% din PIB după primele două luni, potrivit datelor publicate vineri de Ministerul Finanţelor. „Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 35,88 miliarde lei, respectiv 2,06% din PIB, faţă …
  • Cristoiu: Iohannis a ajuns un fel de Messi? E dorit astăzi de NATO, mâine de Consiliul European, poimâine de Comisia Europeană…
    Ion Cristoiu, jurnalist și scriitor, a fost invitatul lui Marius Tucă, în cadrul unei emisiuni transmise live de Gândul. Acesta a comentat analiza realizată de cotidianul Politico care îl plasează pe Klaus Iohannis pe lista posibililor succesori ai Ursulei von der Leyen pentru funcția de președinte al Comisiei Europene. Klaus Iohannis este citat în rândul potențialilor succesori ai Ursulei von der Leyen în funcția de președinte al Comisiei Europene de cotidianul Politico, care notează că aceasta este în continuare favorită pentru un al doilea mandat în fruntea executivului UE. Ion Cristoiu a subliniat că Iohannis a fost deja considerat pentru …
  • Baronii PNL, la braț cu un turnător la Securitate
    PNL l-a reprimit pe Viorel Cataramă, fost lider liberal în anii 90, potrivit unui comunicat al partidului. Cataramă, patronul magazinelor de mobilă Elvila, a lucrat în comerțul exterior pentru Securitate. În 2019, Colegiul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a arătat că Viorel Cataramă apare în documente ca informator al Securităţii. Comunicarea CNSAS din 2019 arată că Viorel Cataramă a dat note informative la Securitate cu numele conspirative ”Voicu” și ”W”. În 2019, Cataramă a vrut să candideze la alegerile prezidențiale, dar Biroul Electoral Central i-a respins candidatura după ce a constatat că existau dubii asupra autenticității a circa 94.000 dintre cele …
  • VIDEO: Momentul în care procurorii ajung acasă la Ion Iliescu
    Parchetul General a anunţat oficial, vineri, punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990. „În cauza cunoscută generic sub denumirea ‘Mineriada din 13-15 iunie 1990’, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptelor preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi preşedinte ales al României, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, în variantele normative prev. de art. 439 alin. 1 lit. a) (4 subiecţi pasivi secundari), lit. f) (cel …
  • Raiffeisen Bank trimite la Viena dividende de 860 mil. lei, adică jumătate din profitul anului 2023
    Raiffeisen Bank, subsidiara de pe piaţa românească a grupului austriac cu acelaşi nume, va distribui dividend de 860 mil. lei, adică jumătate din profitul record al anului 2024, potrivit deciziei acţionarilor.  “Aprobă repartizarea profitului net realizat de bancă, în suma de 1.719.491.057 RON, rezultat după determinarea impozitului pe profit, pe următoarele destinaţii: distribuirea de dividende în suma totală brută de 860.400.000 RON, sumă ce corespunde unui dividend brut în suma de 71.700 RON/acţiune; distribuirea de dividende se va realiza conform metodologiei propuse de Directorat în Raportul privind propunerea de repartizare a profitului net aferent exerciţiului financiar 2023, prezentat Adunării Generale …
  • În timp ce TAROM moare, Air Serbia se extinde cu Miami, Shanghai și Guangzhou în China
    Air Serbia intenționează să lanseze zboruri Shanghai (SHA) în noiembrie sau decembrie 2024, cu scopul de a-și extinde raza de contact în China unde are deja zboruri, a declarat șeful companiei Jiri Marek. Air Serbia plănuia să lanseze servicii către Shanghai (SHA) și Guangzhou (CAN) în 2024, dar s-a confruntat cu întârzieri din cauza penuriei de aeronave. Compania aeriană a asigurat permise pentru două zboruri SHA săptămânale și trei zboruri săptămânale CAN. Două aeronave Airbus A330-200, operate anterior de Etihad Airways și Air Belgium, urmează să fie livrate în iulie, septembrie si octombrie. Air Serbia intenţionează să se extindă în …
  • Sorin Chelmu, candidatul AUR la președinția CJ Vaslui: Sărăcia a cuprins România! Fermierii au nevoie de sprijin din partea Guvernului
    Candidatul AUR pentru CJ Vaslui este Sorin Chelmu, o figură cunoscută pentru multă lume și prin prisma postului deținut la Agricultură și care, acum, se găsește pe listele AUR. Sorin Chelmu, inginer zootehnist de profesie, a lucrat, începând din 2005, în Ministerul Agriculturii, unde a ajuns din partea PC, şi a devenit secretar general al Guvernului în noiembrie 2015, odată cu învestirea Cabinetului Cioloş. Într-o conferință de presă, Chelmu a vorbit despre problemele crescătorilor de ovine, nemulțumiți de faptul că administraţiile locale nu le pun la dispoziţie, aşa cum scrie legea, păşunile şi fâneţele. Mai mult, aceștia susțin că nu au …
  • Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare
    Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare! Fostul ministru a fost găsit vinovat de luare de mită în formă continuată! Așadar, Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare! Cei care au luat această decizie au fost magistrații de la Tribunalul Cluj. Sorina Pintea condamnată la închisoare Potrivit rechizitoriului, „în perioada noiembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina ar fi pretins și primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro …
  • Ioana Ramona Bruynseels (AUR): Vești bune pentru Greenfield! O să avem drum de interes local
    Locuitorii din cartierul Greenfield din sectorul 1 al Capitalei au motive de bucurie după ce Comisia Economică a Consiliului General al Municipiului București a votat în favoarea scoaterii unui teren din fondul forestier național pentru a permite construcția unui drum de interes local. Această decizie pune capăt unei perioade de cinci ani de dificultăți pentru comunitate. Ioana Ramona Bruynseels, candidatul Alianței pentru Unirea Românilor la primăria sectorului 1, a salutat decizia, numind-o un „moment istoric” și o „victorie” pentru cooperarea dintre ONG-uri, cetățeni și politicieni. „Demonstrăm că putem face schimbări semnificative când lucrăm împreună și suntem determinați,” a declarat Bruynseels. …
  • Parlamentul European îl amenință pe Karl Nehammer: Raiffeisen să plece din Rusia
    Parlamentul European a trimis joi, 25 aprilie, o scrisoare liderilor Austriei în care îi îndemnă să oblige Raiffeisen Bank International (RBI) să-și înceteze activitățile în Rusia, în conformitate cu sancțiunile UE. Grupul bancar din Viena, cea mai mare bancă occidentală rămasă în Rusia, a fost supus unei presiuni din ce în ce mai mari de la începutul războiului din Ucraina, pentru a-și reduce activitățile în Rusia. Scrisoarea Parlamentului European, adresată cancelarului austriac Karl Nehammer, ministrului Finanțelor Magnus Brunner și ministrului Afacerilor Externe Alexander Schallenberg, a citat rapoarte conform cărora Raiffeisen plănuia să-și continue și să-și extindă operațiunile în Rusia. „Regretăm profund că declarațiile …
  • Ucraina retrage tancurile americane Abrams de pe front
    Forțele ucrainene au retras de pe front tancurile de luptă Abrams M1A1 furnizate de SUA din cauza riscului ridicat de detectare de către dronele rusești, au declarat doi oficiali militari americani pentru Associated Press (AP) pe 25 aprilie. SUA au anunțat în ianuarie 2023 că vor trimite Ucrainei 31 de tancuri M1 Abrams, o forță echivalentă cu un batalion ucrainean. Oficialii au confirmat în octombrie 2023 că toate cele 31 de tancuri au fost livrate. Potrivit oficialilor americani care au vorbit cu AP, dronele rusești de supraveghere și dronele vânători-ucigașe au schimbat substanțial situația de la sol, crescând riscul de detectare a …
  • Claudiu Târziu (AUR): Milioane de români se zbat în sărăcie. Alte milioane au fugit de sărăcie în străinătate
  • Mihai Chirica, primarul penal al Iașiului: A furat 8,5 milioane euro
    Jurnaliștii de la ReporterIS au parcurs cele peste 600 de pagini ale rechizitoriului DIICOT din Dosarul Veranda, în care primarul Mihai Chirica este acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual și la participație improprie, sub forma complicității, la infracțiunea de abuz în serviciu. În document, procurorul de caz a detaliat cazul în care primarul Mihai Chirica este acuzat de autorizarea ilegală a spațiului de pe Hala Centrală unde funcționează Restaurantul Veranda. Trei martori din dosar au relatat în fața procurorului faptul că, atunci când semna, Mihai Chirica știa de fiecare dată că lucrările la imobilul în cauză nu respecta autorizațiile După ce …
  • Director din cadrul Complexului Energetic Oltenia, reținut pentru trafic de influență în formă continuată
    Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA)-Secția de combatere a corupției anunță că au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, a lui Cătălin – Liviu Stănculescu, directorul Direcției Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată. Acesta e acuzat că ar fi primit 13.000 euro de la administratorul unei firme cu care CEO avea contract pentru a vorbi cu cei din conducere cu atribuții în aprobarea plăților pentru urgentarea unor plăți. În același caz, s-a dispus luarea măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de …
  • Călin Mătieș (AUR): Aproape jumătate din străzile Municipiului Alba Iulia sunt NEASFALTATE!
    Aproape jumătate din străzile Municipiului Alba Iulia sunt NEASFALTATE! Iar Primăria așteaptă ca cetățenii să suporte pe cheltuiala proprie aceste lucruri! Asfaltarea, cât și utilitățile! NU! Noi venim cu soluția: PROGRAMUL INELAR De la extremități, către interior vom trage utilitățile și vom asfalta! Astfel, fiecare albaiulian va știi când vor ajunge lucrările la el pe stradă!
  • Gianina Șerban (AUR): Cu toate că întâmpinăm piedici din partea sistemului, AUR va fi prezent pe buletinele de vot din localitățile Ilfovene!
    Deputata Gianina Șerban, vicepreședinte AUR, afirmă că AUR va fi prezent pe buletinele de vot din localitățile Ilfovene, cu toate că întâmpină piedici din partea sistemului.  ”Nu putem fi opriți! Cu toate că întâmpinăm piedici din partea sistemului, AUR va fi prezent pe buletinele de vot din localitățile Ilfovene. Zi de zi demonstrăm calitate!”, anunță Gianina Șerban.
  • Ion Iliescu este audiat la domiciliu în Dosarul Mineriadei
    Ion Iliescu este audiat la locuința sa din centrul Capitalei, vineri dimineața, în Dosarul Mineriadei. Procurorii îi vor aduce la cunoștință punerea sub acuzare în acest dosar. Fostul dictator este audiat la domiciliu la solicitarea sa, pentru că nu s-ar putea deplasa. La adresă au ajuns deja mai mulți jandarmi. oi, Parchetul General a anunțat continuarea urmăririi penale în dosarul Mineriadei față de Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma, Vasile Dobrinoiu și Petre Petre. „Din probatoriul administrat până în prezent a reieșit următoarea situație de fapt: În luna iunie 1990, persoane cu funcție de decizie …
  • Ioana Ramona Bruynseels (AUR): Clotilde Armand ar trebui să își retragă candidatura!
    Candidata AUR la Primăria Sectorului 1, Ioana Ramona Bruynseels, afirmă că Clotilde Armand ar trebui să își retragă candidatura, după ce a fost trimisă în judecată în dosarul în care procurorii o acuză că s-a numit singură manager într-un proiect anticorupție. ”Clotilde Armand ar trebui să își retragă candidatura! Primărița Sectorului 1 a fost trimisă în judecată în dosarul în care procurorii o acuză că s-a numit singură manager într-un proiect anticorupție. Dosarul a fost deschis după ce Agenția Națională de Integritate a reclamat-o că s-ar fi folosit de funcție pentru a obține venituri printr-un proiect european. Tot astăzi, Clotilde …
  • Revoltă la IPJ Constanța: Reorganizarea lui Despescu, „un dezastru”
    Câteva zeci de poliţişti au protestat joi în faţa sediului Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, fiind nemulţumiţi de modul în care este reorganizată instituţia. Conform reprezentanţilor sindicatului Europol, protestatarii sunt nemulţumiţi cu privire la modul cum a fost implementat conceptul de reorganizare, respectiv „faptul că în acest concept nu au fost materializate nevoile reale ale judeţului Constanţa şi nu s-a ţinut cont de realităţile din teren în ceea ce înseamnă Portul Constanţa, distanţa dintre localităţi şi organizarea birourilor sau formaţiunilor care au competenţă teritorială foarte mare”. „Cel mai important aspect rămâne lipsa resursei umane, care reprezintă un număr redus …
  • România înregistrează cea mai mare inegalitate economică din UE între săraci și bogați
    Venitul mediu al celor mai bogați 10% dintre români este de aproape cinci ori mai mare decât al celor mai săraci 10%. În Uniunea Europeană, acest raport este de 3,6, relatează Business News citat de Rador Radio România. România înregistrează una dintre cele mai mari discrepanțe din Uniunea Europeană între veniturile mari și mici ale populației, potrivit unui studiu care citează date Eurostat. Potrivit studiului, venitul mediu al celor mai bogați 10% dintre români este de aproape cinci ori mai mare decât cel al celor mai săraci 10%. În Uniunea Europeană, acest raport este de 3,6. Disparități de venit apropiate de cele ale României sunt înregistrate în …
  • Mineriada din 1990: Oamenii nu au fost uciși de către mineri ci de către forțe ale MAI și MApN
    Ani de zile, minerii din Valea Jiului au fost acuzați de crime și violențe împotriva cetățenilor la Mineriada din 1990. Gen. Cătălin Ranco Pițu, fost procuror-șef, Secția Parchetelor Militare, susține că în timpul Mineriadei au murit 4 oameni, dar aceștia nu au fost uciși de către mineri ci de către forțe ale MAI și MApN, care au deschis foc de avertisment. ”Au murit oameni, au murit patru persoane, alte șase persoane au fost rănite prin împușcare. Au fost și 1400 de vătămați fizic și psihic, fiind, totodată, și 1.300 de persoane reținute. Nu minerii i-au omorât pe cei patru, ci forțele atât ale MAI, …
  • Analiza prafului saharian din Bosnia scoate la iveală date îngrijorătoare
    Un comunicat recent emis de Partidul Bosniac (BOSS) și documentele furnizate de Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia dezvăluie date îngrijorătoare despre efectele pe care le-ar avea asupra sănătății particulele de „praf saharian”. Potrivit comunicatului, în urma analizelor efectuate asupra „ploii murdare” cu nisip saharian, s-au descoperit concentrații alarmante de metale în Bosnia și Herțegovina. Rezultatele spectaculoase arată că în comparație cu nisipul saharian și nisipul saharian din ploaie, ploaia murdară conține arsenic de 44 de ori mai mult, bariu 660, nichel 2500, zinc 64 și fier de 23 de ori mai mult. Aceste date ridică semne de întrebare serioase cu …
  • Penalul Vlad Voiculescu o apără pe colega penală, Clotilde Armand
    Penalul Vlad Voiculescu critică decizia procurorilor care au trimis-o în judecată pe Clotilde Armand, chiar în ziua în care aceasta și-a înscris candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 1. Voiculescu acuză interferențele politice în demersul justiției apreciind că aceeași „agresiune” la care a fost supusă Clotilde Armand a vizat-o și pe Flavia Boghiu, viceprimarul USR al Brașovului, dar și pe alți primari ai USR. „Astăzi Clotilde Armand și-a depus candidatura pentru primăria Sectorului 1. Tot astăzi, în timpul unei conferințe de presă la care eram împreună, am aflat că un procuror a trimis-o în judecată pentru o …
  • Cine e în realitate interlopul Piedone
    Măi, oameni buni, voi ăștia care luați partea criminalului Piedone, treziți-vă odată! Ăsta vă fura din toate pozițiile. Piedone știa ce face şi ce semnează, mai are și alte dosare pe rol, a luat primăria pe persoană fizică, nu a scăpat nicio rubedenie și acolit pe care să nu îi angajeze, începând cu propriul fiu pe care l-a făcut deputat PSD. Iată o parte din ei: 1.Iulian Cârlogea – nepotul lui Piedone deține funcția de City Manager fiind incompatibil cu funcția de Consilier Local Sector 4 în Primăria condusă acum de Daniel Băluță, urmașul lui Piedone. Nepotul Cârlogea este „pușculița” …

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button