„Elveţia României”: locurile unde se află cele mai frumoase şase sate din România pe care trebuie neapărat să le vizitezi

Şi nu numai că le avem, dar sunt cam de o sută de ori mai pitoreşti.Am pregătit mai jos, o listă cu şase dintre cele mai frumoase sate din România. Aşa că, în cazul în care plănuieşti o escapadă de weekend şi nu ştii ce destinaţie să alegi, inspiră-te. Orice ai alege, nu poţi g
1. Şirnea
Şirnea e un sat parcă ieşit din romanele lui J.R.R. Tolkien. E un sătuc din Braşov, amplasat la poalele Munţilor Piatra Craiului, la o altitudine de aproape 1.400 m. În 1960 Şirnea a fost declarat primul sat turistic din România, iar în prezent acolo se întâmplă o mulţime de evenimente interesante precum Focul lui Sumedru (ocrotitorul recoltelor şi oierilor), care are loc în fiecare an în 25 octombrie. Atunci copiii din sat se îmbracă în portul popular specific locului, fac un foc mare şi dansează în jurul lui. Cei mai curajoşi dintre ei sar prin foc sau sar peste focul lui Sumedru, cum spun sătenii.
Ce mai poţi vizita daca ajunci în Şirnea? Dacă îţi plac lăcaşurile de cult, trebuie să ştii că sunt o grămadă în apropiere. Mai poţi vizita şi Parcul Naţional Piatra Craiului, Prăpastiile Zărneştilor, Cheile Moieciului, Peştera şi Cheile Dâmbovicioara, Peştera cu lilieci din satul Peştera, Barajul Pecineagu şi Lacul Vidraru.
Unde stăm? La pensiunile agroturistice, care au oferte pentru toate buzunarele. Astfel, pentru o noapte de cazare preţurile încep de la 50 de lei şi pot ajunge până la 100 de lei. Ai condiţii ”de oraş” cu acces Wi-fi gratuit, grătar, camere cu Tv prin satelit şi – poate cel mai important într-o sejur de relaxare – vedere la munte.
2. Pleşa
Puţină lume ştie că în Bucovina, foarte aproape de Gura Humorului, se găseşte un sat foarte frumos, locuit exclusiv de polonezi. Limba română nu se aude decât de sărbători şi e folosită doar atunci când vin musafiri români.
Dacă visezi la un sejur într-un astfel de loc, pregăteşte-ţi portofelul. O noapte de cazarecostă în medie 100 de lei, doar poate ajunge până la 400 de lei. Gazdele însă, promit să-ţi asigure o vacanţă de vis.
3. Ciocăneşti
Ciocăneşti e alt sat de poveste. Îl găseşti pe valea Bistriţei, pe drumul ce leagă Moldova de Maramureş, nu departe de Vatra Dornei. Pe pancarta de la intrare o să citeşti „sat muzeu”, pentru că e unul dintre puţinele sate româneşti care a reuşit, în ciuda trecerii timpului, să-şi păstreze armonia arhitecturală într-o lume obsedată de termopane, artificii pompoase, finisaje moderne şi grilaje de inox.
Numele îi vine de pe vremurile când sătenii făureau arme şi armuri pentru oştile voievozilor Moldovei. Legenda spune că Ştefan cel Mare ar fi stabilit locul de altar al Mănăstirii Putna slobozind în văzduh o săgeată făcută de oamenii acestor meleaguri. Aici găseşti şi case încondeiate. Da, ai citit bine. Case încondeiate. Sunt de o frumuseţe rară şi arată aşa:
În Ciocăneşti mai poţi vizita şi Casa Muzeu Leonida Ţăran, prima locuinţă din sat care a fost zugrăvită cu motive tradiţionale. Tradiţia caselor încondeiate a luat naştere în 1950, dintr-un gând al unei doamne din familia Ţăran, care, în momentul când a vrut să schimbe culoarea casei, şi-a dorit ca la pereţii clădirii “să se uite şi Luna şi Soarele”, potrivit unui reportaj din Jurnalul Naţional. Rezultatul a fost nu numai pe placul soarelui şi al lunii, ci şi al zecilor de turişti care ajung la Ciocăneşti în fiecare an.
Vrei să rămâi aici peste noapte? O alegere excelentă, spun cei care au vizitat deja micuţa localitate. În plus, nu trebuie să faci un efort financiar prea mare. Pensiunile îşi aşteaptă clienţii cu preţuri cuprinse între 60 şi 70 de lei.
4. Viscri
Viscri e o localitate cu 1.000 de oameni care a ajuns cunoscută în toată lumea după ce prinţul Charles şi-a cumpărat o casă acolo. Judecând după fotografii, nici nu e greu să-ţi imaginezi de ce s-a îndrăgostit moştenitorul coroanei britanice de meleagurile Braşovului.
Ce trebuie să ştii despre Viscri, în caz că alegi să-l vizitezi? În primul rând trebuie să ştii că adăposteşte una dintre cele mai spectaculoase şi mai vechi biserici fortificate săseşti, care a şi fost înscrisă în patrimoniul mondial UNESCO. De asemenea, oamenii de aici au iniţiat un proiect foarte interesant, „Şosete din lână naturală din Viscri“. Potrivit Adevărul, şosetele croşetate din vechi pulovere de lână de către femeile din sat erau schimbate la început pe alimente, însă în timp trocul s-a trasformat într-un adevărat proiect: femeile din sat tricotează anual aproximativ 10.000 de şosete, mănuşi, căciuli, pulovere şi papuci din pâslă care sunt trimise la un depozit din Naumburg, Germania, de unde se vând apoi în toată ţara.
Dacă ajungi acolo nu trebuie să ratezi nici supa de găină cu tăieţei, pâinea pe vatră şi dulceţurile. Puţină lume ştie de Dulceaţa de Viscri, lansată oficial în 2012 la Paris. Francezii o pot cumpăra la pachet cu un săculeţ şi o linguriţă de argint, dar tu o poţi primi în schimbul unui zâmbet, sătenii din Viscri sunt foarte generoşi.
Ca să înnoptezi la Viscri, ar trebui să ai pregătiţi minimum 90 de lei. Există însă şi pensiuni care percep turiştilor care vor să doarmă în satul Prinţului Charles şi 200 de lei pe noapte.
5. Botiza
În inima Maramureşului, pe Valea Izei, te aşteaptă un ţinut de poveste, locuit de oameni ce sfidează timpul neostenind niciodată.
Botiza a fost atestată documentar în 1373 sub denumirea de Batizha şi, pe lângă frumuseţea locurilor care te va încânta cu siguranţă, aici poţi vizita şi mănăstirea Botiza sau izvorul cu ape minerale Borcut. Odată ajuns aici, mai poţi vedea şi Bârsana, alt sătuc de care maramureşenii sunt mândri şi care e la fel de pitoresc ca Botiza.
Preţurile la pensiunile din zonă sunt cuprinse între 60 şi 120 de lei pentru o noapte în inima Maramureşului.
6. Rimetea
Rimetea e unul dintre cele mai frumoase sate din Transilvania. Sătenii spun că aici soarele răsare de două ori. Şi, într-un fel, e chiar aşa. Localitatea e mărginită de versanţi abrupţi, care creează impresia că soarele se ridică de două ori pe cer.
La Rimetea trebuie neapărat să ajungi dacă îţi plac escaladările şi sporturile aeronautice, pentru că – datorită felului în care e aşezată – Rimetea e destinaţia ideală pentru zborul cu parapanta, off the road şi drumeţii. Iar dacă eşti dispus să mai mergi încă 5 kilometri, poţi vizita şi Cetatea Colţeşti, care a fost ridicată în sec. al XIII-lea, pe o stâncă abruptă, pentru a le servi sătenilor ca loc de refugiu din calea invaziilor tătarilor.
Ce mai poţi vizita dacă ajungi acolo? Poţi încerca să treci şi pe la Muzeul Etnografic, Moara de Apă (datează din 1275), Biserica Unitariană (construită în secolul al XVII-lea), Piatra Secuiului (mai e numită şi Uriaşul Culcat pe Spate, pentru că noaptea arată ca un uriaş culcat pe spate) şi aşa-numitele morminte din stâncă, unice în România.
Unde dormi? La pensiunile conduse de gazde primitoare. Tarifele pornesc de la 90 de lei camera dublă pe noapte şi ajung până la 200 de lei.
- Apel șocant de la Kremlin! Dmitri Medvedev îi cere lui Donald Trump să-l asasineze pe Zelenski prin serviciile secrete
O nouă declarație extrem de violentă vine din partea fostului președinte rus Dmitri Medvedev, care a lansat un atac fără precedent la adresa conducerii de la Kiev. În cel mai recent derapaj al său, propagandistul de la Kremlin sugerează deschis ca americanii să îl asasineze pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Oficialul rus și-ar dori ca … - Traian Băsescu desființează scenariul politic „Ilie Bolojan, locomotiva PNL-USR”: „Nu-l văd liderul care să tracteze o alianță”
Traian Băsescu pune cruce scenariului „Ilie Bolojan, locomotiva PNL-USR în alegeri”: „Nu-l văd liderul care să tracteze o alianță”. „Bolojan va trebui să rezolve întâi problemele în interiorul partidului” Fostul șef de stat a declarat că, pentru a aspira la titlul de lider al opoziției, acolo unde există și AUR, Bolojan ar trebui să-și rezolve … - Împărțirea puterii în teritoriu: Cum pregătește PSD preluarea funcțiilor de prefect de la PNL și USR după instalarea noului Executiv
Conducerea PSD se reunește luni într-o ședință în care vor fi analizate prioritățile miniștrilor social-democrați pentru perioada următoare, dar și schimbările în funcțiile publice după instalarea Guvernului Luca Niculescu. Pe agenda discuțiilor se află inclusiv numirea unor noi prefecți și înlocuirea reprezentanților PNL și USR care ocupă în prezent aceste posturi. Ședință la sediul PSD. … - Război total pe sănătate la Iași! PNL îl ia la țintă pe ministrul Sănătății: „Județul nostru nu rămâne cu nimic!”
Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, lansează un atac dur la adresa ministrului Sănătăţii, Alexandru Rogobete, după vizita acestuia în judeţ. Liberalul susţine că Iaşiul „nu rămâne cu nimic” în urma deplasării ministrului şi îl acuză că nu a oferit termene clare pentru două investiţii majore: Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară din Miroslava şi Spitalul … - Mesajul transmis de Cristela Georgescu susținătorilor soțului său, aflat în Arestul Central
Soția lui Călin Georgescu le transmite fanilor fostului candidat la prezidențiale că mișcarea de protest din stradă e observată atent de acesta, chiar dacă se află în spatele gratiilor. „Călin va afla, vă promit. Îi voi povesti eu”, mărturisește Cristela Georgescu, într-un mesaj pe Facebook. Mesajul apare în contextul în care mii de români au …




