Iohannis a promulgat legea care blochează toate privatizările

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea inițiată de PSD prin care este interzisă orice vânzare a acțiunilor la companiile de stat.
Legea „privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică”, inițiat de senatorul PSD Șerban Nicolae și semnat de mai mulți colegi de partid, a fost votat de Parlament pe 10 iunie, în ciuda avizului negativ de la Guvern, amintește HotNews.
Proiectul prevede interzicerea, pentru o perioadă de doi ani, a înstrăinării participațiilor statului la companiile și societățile naționale, la bănci, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de participație deținută.
Legea a fost contestată de liberali la Curtea Constituțională, însă CCR a respins sesizarea, cu majoritate de voturi, pe 14 iulie.
Proiectul de lege a trecut pe repede înainte, fără dezbatere. A fost înregistrat în Senat pe 30 martie, iar pe 19 mai era deja aprobată, fără a fi dezbătut. A fost trimisă în procedură de urgență la Camera Deputaților, termenul pentru depunerea raportului fiind 9 iunie 2020.
Prin lege, statul este blocat să vândă, însă nu și să cumpere. Proiectul prevede că statul poate cumpăra acțiuni de la companii din domeniul producerii de medicamente, din domeniul construcției de mașini, distribuția de energie electrică și termică, explorarea resurselor minerale, transport, distribuția apei potabile, poștă și comunicații, mai scrie Hotnews.
- Matteo Salvini: „80% dintre francezi așteaptă cu nerăbdare ca Macron să plece”Vicepreședintele italian Matteo Salvini a atacat din nou politica lui Emmanuel Macron, afirmând că președintele francez „tot vorbește despre război, umbrela nucleară, bazooka, rachete și armata europeană” și că motivele ar fi scăderea popularității sale în Franța. Declarațiile lui Salvini, făcute sub aplauzele susținătorilor Ligii, au tensionat relațiile franco-italiene și au pus-o pe președinta Consiliului, …
- Transparenţă zero despre ajutoarele militare trimise în Ucraina. Proeuropenii jefuiesc țaraLipsa totală de informare oficială privind cele 22 de pachete de armament deja trimise şi pregătirea celui de-al 23-lea nu este văzută cu ochi buni de către reprezentanții AUR. În timp ce Guvernul Bolojan majorează taxele şi împovărează cetăţenii, miliarde de euro sunt direcţionate netransparent spre Ucraina, lăsând armata României descoperită şi populaţia lipsită de răspunsuri clare, …
- Proeuropenii închid minele din Valea Jiului. Devenim importatori de cărbuneDeciziile politice luate în numele „tranziției verzi” riscă să lase România fără o resursă strategică pe care s-a bazat timp de zeci de ani: cărbunele. În timp ce guvernele proeuropene de la București se grăbesc să închidă minele, mii de familii din Valea Jiului rămân fără locuri de muncă, iar economia națională este împinsă spre …
- Ungaria acuză Ucraina de încălcarea suveranității sale după atacurile asupra aprovizionării cu energie din RusiaMinistrul de externe al Ungariei a acuzat Ucraina că încălcă suveranitatea țării sale în urma atacurilor ucrainene asupra unei conducte rusești care furnizează țiței către Ungaria, informează tvpworld.com. Într-o postare pe rețelele de socializare duminică – Ziua Independenței Ucrainei – Péter Szijjártó a acuzat, de asemenea, Kievul că amenință Ungaria, după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a …
- Ion Cristoiu: Bolojan se teme de poporul român, se duce doar acolo unde e aşteptat cu fanfara, la Maia SanduScriitorul si publicistul Ion Cristoiu a comentat vizitele lui Ilie Bolojan și Nicușor Dan în Republica Moldova. Invitatul a sugerat că acțiunile celor doi lideri politici ar fi coordonate din exterior, scrie gandul.ro. Cristoiu a făcut o comparație între Bolojan și foști lideri politici. Scriitorul susține că premierul nu este suficient de pregătit pentru a …