Economie

Statul român a cheltuit 5 miliarde de lei pentru combaterea pandemiei

Cheltuielile realizate pentru combaterea pandemiei, până la 30 iunie 2020, de la bugetul de stat, bugetele locale și bugetul asigurărilor de șomaj se ridică la 5 miliarde de lei, a anunțat marți Curtea de Conturi.

Din această sumă, 73% reprezintă plata indemnizației acordate pe perioada suspendării contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului (3,69 miliarde de lei), 13% sunt indemnizațiile acordate altor categorii de personal ale căror activități au fost întrerupte ori s-au derulat la un nivel foarte scăzut (662 de milioane de lei), iar 5,3% vizează cheltuielile privind stocurile de urgență medicală (266 de milioane de lei).

Restul fondurilor s-au alocat pentru stimulentul de risc și alte cheltuieli specifice perioadei de urgență. La finanțarea publică a cheltuielilor destinate prevenirii și combaterii pandemiei se adaugă donațiile și sponsorizările, în bani sau în natură, primite de instituțiile publice, potrivit unui raport al Curții de Conturi.

Astfel, entitățile auditate de Curtea de Conturi au primit și înregistrat donații și sponsorizări în valoare de 214,7 milioane de lei (44,4 milioane de euro).

Raportul special privind gestionarea resurselor publice în perioada stării de urgență a fost înaintat Parlamentului. Documentul are la bază un control amplu, desfășurat în perioada mai-iulie 2020, la 949 de entități din administrația publică centrală și locală. 

Documentul își propune să prezinte forului legislativ, cetățenilor și altor factori interesați modul de gestionare a resurselor publice în perioada stării de urgență, constatările Curții de Conturi, precum și concluziile și propunerile ce derivă din acestea, în conformitate cu mandatul primit prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/2020.

La baza selecției entităților auditate au stat sumele alocate de la bugetele centrale și locale pentru gestionarea stării de urgență, respectiv sumele utilizate, pe sursele de finanțare și pe destinații. Astfel, au fost selectate acele autorități care au primit sume importante de la aceste bugete, dar și cele care au primit responsabilități și atribuții suplimentare în situația de urgență.

Nu în ultimul rând, în procesul de selecție au fost extrem de relevante achizițiile realizate, după tipul și valoarea acestora, specifice situației de urgență. Impactul financiar estimat de auditori în urma acțiunilor de control este compus din venituri suplimentare, prejudicii și abateri financiar contabile.

Veniturile suplimentare estimate se ridică la 647 de mii de lei. Abaterile financiar contabile estimate pentru perioada supusă controlului sunt de 659 de milioane de lei, în timp ce prejudiciile sunt de 38,3 milioane de lei. 

Documentul prezintă și o serie de exemple de bune practici ale entităților publice care au gestionat optim resursele puse la dispoziție în perioada stării de urgență.

Sursa: www.euractiv.ro

  • Soluția lui Bolojan la criza energetică: Să stingem lumina!?
    Într-o perioadă în care românii privesc cu groază spre viitoarele facturi la utilități, administrația pare să fi rămas în pană de idei. Acolo unde cetățenii așteptau strategii complexe, investiții masive și planuri de redresare, soluțiile venite de la vârful deciziilor par desprinse din jurnalele de austeritate ale anilor ’80. Ilie Bolojan propune o abordare care …
  • Primăria Sector 6 refuză să publice transparent contractele din bani publici din era Ciucu
    Într-o administrație care a ajuns la putere fluturând stindardul reformei și al deschiderii față de cetățeni, realitatea de la firul ierbii arată cu totul altfel. Primăria Sectorului 6, condusă de primarul Ciprian Ciucu, se confruntă cu acuzații grave de opacitate, refuzând constant să facă publice, într-un format accesibil și complet, contractele încheiate din banii contribuabililor. …
  • Wagramer Termo 2000: saltul spectaculos al unei firme din Slatina, umflată cu banii din irigațiile ANIF
    Wagramer Termo 2000 SRL, o companie de construcții din Slatina, a devenit în ultimii ani unul dintre principalii beneficiari ai banilor publici de la Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF). În spatele acesteia se află Petre-Valeriu Țitirigă, asociat unic și administrator, un nume discret în spațiul public, dar care, prin afacerile sale, a ajuns să controleze …
  • Carmin PopStar Prod și Florin Barbu – lacheul lui Paul Stănescu care face miliarde prin ANIF
    Fost director general al ANIF între 2014 și 2020, Florin Barbu este din nou vehiculat pentru Ministerul Agriculturii. În urma lui rămâne o întrebare simplă: câți bani au ajuns în canale și câți în firmele abonate la lucrările de irigații?Florin Barbu nu este un nume nou la Ministerul Agriculturii. Este omul care a crescut în …
  • Primar PSD din Iași, prins fără RCA la mașina Primăriei în vacanță. Edilul e acum pieton
    Ghinion mare pentru un primar din județul Iași și soția sa, viceprimarul aceleiași comune. Cei doi au fost opriți de polițiști în drum spre Vatra Dornei. Culmea, în urma controlului, agenții au descoperit că autoturismul, care era al Primăriei, circula fără o poliță RCA valabilă.  Cine sunt cei doi soți, primar și viceprimar, lăsați fără …

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button