Internațional

A câștigat peste 120.000 de euro în instanță după ce a fost dat afară pentru că a creat o memă cu Hitler

Un angajat al firmei BP din Australia a câștigat în instanță 200.000 de dolari australieni (circa 122.000 de euro), după ce a fost dat afară de la serviciu pentru că a creat o parodie video la adresa companiei sale folosindu-se de una dintre cele mai cunoscute meme de pe internet despre Adolf Hitler, inspirate dintr-o scenă devenită celebră din filmul „Untergang”/„Ultimele zile ale lui Hitler” (2004), informează BBC.

Parodia postată de angajatul rafinăriei a fost publicată pe un grup de Facebook. Australianul a fost dat afară pentru publicarea materialului considerat drept „extrem de ofensator și nepotrivit”.

După doi ani petrecuți în instanțe, angajatul a avut, în cele din urmă, câștig de cauză. O curte federală a decis că respectiva memă nu poate fi luată în serios și nu poate fi interpretată în sensul că managerii BP ar fi niște „naziști”, prin urmare, angajatul a fost pe nedrept dat afară și se poate reîntoarce la locul de muncă.

În plus, instanța a decis acordarea unor despăgubiri de 200.000 de dolari ausralieni care să acopere întreaga perioadă de doi ani de când angajatul a fost dat afară de la rafinărie.

Sursa: www.digi24.ro

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button