Tinerii din România și-au pierdut motivația și încrederea în forțele proprii pe perioada stării de urgență

Peste 60% dintre tinerii din România s-au plictisit acasă în perioada stării de urgenţă, iar 56% dintre ei şi-au pierdut motivația și încrederea în forţele proprii, relevă datele studiului Insights PulseZ, un barometru naţional menit să identifice reacţiile şi comportamentele tinerilor în perioada stării de urgenţă.
În plus, potrivit cercetării, întreruperea bruscă a activităţilor cotidiene a condus la dezechilibre emoţionale pentru unii dintre ei. Studiul Insights PulseZ a identificat, în total, 19 probleme cu care s-au confruntat tinerii în perioada stării de urgenţă. Mai bine de 50% au simţit lipsa socializării faţă-în-faţă, iar aproximativ 35% dintre ei au admis că au avut stări emoţionale fluctuante şi s-au simţit obosiţi.
„Cu toate că tehnologia face parte din viaţa noastră, iar tinerii sunt obişnuiţi să petreacă destul de mult timp în mediul online, răspunsurile pe care ei le-au avut la întrebările noastre arată că lipsa interacţiunii faţă în faţă îi determină să îşi piardă motivaţia şi încrederea. Mulţi tineri au recunoscut că s-au adaptat destul de greu, au avut probleme cu somnul, au simţit lipsa exerciţiilor fizice şi unii dintre ei nu au fost prea încântaţi de calitatea cursurilor online la care au fost nevoiţi să participe”, a explicat Alin Claudiu Apostu, coordonator Insights.
Potrivit studiului, 44% dintre tinerii din România au petrecut peste opt ore pe zi în online, în timp ce doar 10% au petrecut mai puţin de trei ore. 33% dintre ei au învăţat pentru şcoală şi tot atâţia au optat să urmărească diverse filme sau seriale online. Un procentaj mai mare a fost identificat în rândul celor care au participat la cursuri online, mai bine de 40% optând pentru o astfel de activitate.
De asemenea, unul din patru tineri a ales să îşi petreacă timpul cu precădere pe platformele de social media sau să consume conţinut de pe canalele de streaming online. Dintre platformele preferate, Instagram a fost cea mai populară, cu şase din zece tineri care au consumat sau creat conţinut. Unul din doi tineri români au preferat să se uite pe YouTube, în timp ce aproximativ unul din patru tineri a folosit TikTok, marcând astfel intrarea platformei de social media în Top 5 cele mai folosite platforme în România de către tinerii între 16 şi 24 ani.
Studiul Insights PulseZ a fost făcut de echipa Vreau să fiu Antreprenor şi Insights, din cadrul Romanian Business Leaders.
Cercetarea a fost realizată pe un eşantion de 1.115 tineri, cu vârsta între 16 şi 24 de ani, şi este reprezentativ la nivel naţional din punct de vedere al genului, regiunii şi mediului urban-rural. Pe lângă informaţii despre starea emoţională şi activităţile tinerilor din perioada stării de urgenţă, studiul mai cuprinde informaţii şi despre: comportamentul în online şi de consum al tinerilor din perioada stării de urgenţă, preferinţele şi atitudinile tinerilor cu privire la consum, şcoală şi antreprenoriat, ce îi motivează şi ce îşi doresc tinerii în viaţa personală şi profesională.
Vreau sa fiu Antreprenor (VSFA) este un program naţional prin care se urmăreşte promovarea gândirii şi acţiunii antreprenoriale în rândul tinerilor din România.
Sursa: www.g4media.ro
- Fostul șef CSM o pune pe șefa CCR în fața precedentului din 2018: „Atunci a demisionat. Acum, timingul întâlnirii cu Bolojan nu ajută deloc”
Judecătorul Bogdan Mateescu, fost președinte al Consiliului Superior al Magistraturii și actual președinte al Curții de Apel Pitești, afirmă că președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, este datoare să ofere explicații societății după informațiile privind întâlnirea neanunțată cu premierul demis Ilie Bolojan. Mateescu atrage atenția în special asupra momentului întrevederii, cu numai câteva zile înaintea unor decizii … - Cutremur în Oltul baronului Marius Oprescu: Azil clandestin și condiții inumane pentru persoane cu dizabilități
În spatele imaginii de județ „fără probleme”, realitatea scoate la suprafață un tablou greu de privit: 26 de oameni vulnerabili, majoritatea persoane cu dizabilități, dar și vârstnici și persoane aflate în situații sociale dramatice, au trebuit preluați și transferați dintr-o locație improprie. Condițiile surprinse în imagini sunt revoltătoare. Nu mai vorbim despre propagandă, conferințe de … - Oierii români, în pragul disperării. 800 de oi sacrificate
Alarmă în două județe din România după confirmarea unor noi focare de variolă ovină. Sute de animale sunt infectate, iar peste 800 de oi urmează să fie sacrificate și neutralizate pentru a limita răspândirea virusului. Situația a fost semnalată inițial în apropiere de Târgu Jiu, iar ancheta epidemiologică a dus autoritățile sanitar-veterinare până în zona … - Sindromul „Ilie Sărăcie” la vârful statului: Cerul României a devenit bulevard pentru dronele rusești, dar oficialii noștri dorm liniștiți
În timp ce locuitorii din zona graniței cu Ucraina tresar noapte de noapte la sunetul strident al alarmelor RO-Alert și își privesc îngroziți ferestrele luminate de exploziile de peste Dunăre, la nivel înalt domnește o acalmie halucinantă. Pentru Ilie Sărăcie – exponentul perfect al decidentului apatic, mereu deconectat de realitate – faptul că dronele rusești … - Ziua Marinei. Mii de oameni, așteptați la Constanța
Ziua Marinei Române este sărbătorită astăzi, 15 august, prin ceremonii militare, parade și spectacole. Manifestări au loc în șase orașe, cea mai spectaculoasă fiind așteptată la Constanța, unde vor lua parte mii de militari români și străini. Activități de Ziua Marinei sunt anunțate la Constanţa, Mangalia, Brăila, Tulcea, Galaţi şi Bucureşti, a anunţat Statul Major …




