Ariadna Cîrligeanu este deputat de Botoșani și se află alături de George Simion încă din perioada în care acesta milita pentru cauza Republicii Moldova. Este, așadar, unul dintre oamenii care au fost lângă el cu mult înainte ca AUR să ajungă partid parlamentar și înainte ca George Simion să dobândească actuala influență politică.
Și totuși, nici vechimea, nici loialitatea, nici sprijinul acordat în anii dificili nu par să reprezinte pentru Simion o garanție.
Un partid ținut permanent în tensiune
George Simion pare să aibă un plan precis: să țină filialele într-o permanentă stare de instabilitate, iar pentru atingerea acestui obiectiv se dovedește nemilos. Suspiciunea permanentă față de cei din jur îl determină să acționeze împotriva aproape oricui, indiferent dacă persoana respectivă i-a fost devotată, l-a ajutat sau i-a fost alături în momentele dificile.
Se comportă cu oamenii din jurul său asemenea unui stăpân care își tratează supușii ca pe niște sclavi. Ba chiar mai rău, pentru că până și stăpânii de sclavi aveau interesul să aibă grijă, într-o anumită măsură, de cei aflați în subordinea lor. În cazul lui Simion, oamenii par să devină consumabili în momentul în care nu mai răspund necondiționat comenzilor venite de sus.
Comportamentul lui George Simion arată, în opinia mea, un tipar al trădării: practic, ajunge să îi trădeze pe aproape toți cei care i-au stat alături.
Haosul permanent nu apare singur
Există însă o întrebare simplă: poate exista, ani la rând, haos permanent într-un partid fără ca cineva să îl întrețină?
Eu cred că nu.
Orice sistem — fizic, biologic, chimic sau social — tinde, dacă este lăsat liber și dacă nu există o intervenție permanentă asupra lui, către o anumită formă de echilibru. O organizație formată din oameni face același lucru. Se formează relații, apar lideri locali, se stabilesc responsabilități, se creează ierarhii informale, oamenii învață să lucreze împreună, iar conflictele se sting sau sunt absorbite de funcționarea normală a structurii.
Dacă într-o organizație haosul reapare permanent, atunci trebuie pusă întrebarea dacă acesta mai este accidental.
În cazul AUR, impresia mea este că această instabilitate este întreținută organizat chiar de George Simion. De fiecare dată când o filială începe să se stabilizeze, când apar oameni cu autoritate proprie sau când structurile locale dobândesc capacitatea de a funcționa fără intervenția permanentă a centrului, apar conflictele, schimbările, excluderile sau numirile surprinzătoare.
Haosul devine astfel instrument de control.
Un partid stabil produce lideri. Un partid permanent destabilizat produce dependență față de liderul central.
George Simion, factorul perturbator al propriului partid
Aici apare poate cea mai importantă concluzie: dacă același tip de conflict apare repetat în organizații diferite, cu oameni diferiți, în momente diferite, atunci factorul comun trebuie analizat.
În cazul AUR, acest factor comun este George Simion.
În opinia mea, el a devenit principalul factor perturbator al propriului partid. Nu filialele par să producă permanent crizele, ci centrul intervine repetat peste structurile care încep să funcționeze. Se schimbă oameni, se răstoarnă echilibre, se creează tabere, se introduc persoane incompatibile cu organizațiile existente, iar apoi conflictul rezultat este prezentat drept dovada că filiala avea probleme.
Este un mecanism aproape circular: creezi instabilitate, apoi folosești instabilitatea drept justificare pentru o nouă intervenție.
Într-un asemenea model, partidul nu mai este o organizație care se construiește de jos în sus, ci o structură care trebuie să rămână permanent dependentă de centrul de comandă.
Paranoia politică și beția puterii
Există și o explicație psihologică posibilă pentru asemenea comportamente, fără ca acest lucru să însemne că îi atribuim lui George Simion un diagnostic psihiatric. Un diagnostic de paranoia, în sens clinic, poate fi stabilit numai de specialiști, în urma unei evaluări directe.
În limbajul politic și psihologic însă putem vorbi despre un comportament marcat de suspiciune excesivă: liderul începe să vadă potențiali adversari acolo unde până ieri vedea aliați. Un colaborator devine prea cunoscut, prea competent, prea autonom sau prea influent și, dintr-odată, poate fi perceput ca o amenințare.
Puterea amplifică asemenea tendințe.
Există ceea ce, în limbaj comun, numim „beția puterii”: momentul în care un om care acumulează autoritate ajunge să creadă că succesul organizației îi aparține exclusiv, că orice critică este un atac, că orice opinie diferită reprezintă o lipsă de loialitate și că orice om puternic din apropiere ar putea deveni un rival.
Apare astfel o spirală periculoasă. Cu cât liderul concentrează mai multă putere, cu atât primește mai puține contradicții. Cu cât primește mai puține contradicții, cu atât începe să creadă mai mult în propria infailibilitate. Iar cu cât se consideră mai infailibil, cu atât îi suspectează mai repede pe cei care îndrăznesc să îi spună că greșește.
Puterea nu mai este atunci un instrument pentru construirea organizației. Devine un scop în sine.
„Pesedizarea” AUR
Cumva, partidul AUR se află într-un proces accelerat de „pesedizare”. În filiale, oamenii vechi sunt înlocuiți treptat cu persoane noi, uneori provenite tocmai din alte partide politice.
O formațiune care s-a prezentat drept alternativa la vechile partide începe astfel să importe oameni și practici chiar din structurile pe care le critica.
Simion creează, în opinia mea, în mod premeditat crize locale din nimic. Oriunde filialele încep să funcționeze și să capete o anumită stabilitate, apar conflicte: sunt eliminate persoane, sunt aduse altele, de multe ori total incompatibile cu structurile deja existente, iar rezultatul este apariția tensiunilor și a zâzaniei.
Nu poți avea permanent aceeași situație în zeci de organizații locale și să spui de fiecare dată că este o simplă coincidență.
Un lider care nu suportă centre alternative de putere
Trădările par să fi devenit regula în jurul lui George Simion. Prin comportamentul său public, el lasă impresia unui narcisism politic pronunțat, ca și cum s-ar considera un fel de zeu al propriei formațiuni, asemenea unui copil răsfățat care trebuie să dețină toate jucăriile și care începe să dea din picioare atunci când ceilalți îi spun: asta nu se poate, asta nu este etic, asta nu este legal.
Problema fundamentală pare să fie incapacitatea de a accepta în jurul său oameni care pot dobândi autoritate proprie.
Un lider sigur pe el caută oameni puternici. Un lider nesigur caută oameni dependenți.
Acolo unde apare cineva cu experiență, personalitate, notorietate sau capacitatea de a construi o structură care funcționează și fără intervenția liderului central, apare și pericolul ca acea persoană să fie percepută ca o amenințare.
În jurul lui Simion predomină haosul
În jurul lui Simion predomină haosul. În AUR predomină haosul.
Deocamdată, acest lucru pare să conteze prea puțin electoral. Românii sunt nemulțumiți, iar procentele AUR vin în mare măsură din nemulțumirea profundă față de partidele clasice. Oamenii votează împotriva vechiului sistem și împotriva celor care au guvernat, iar AUR beneficiază de această revoltă.
Electoratul poate tolera foarte mult timp dezordinea internă a unui partid atunci când acel partid se află în opoziție. În opoziție poți transforma aproape orice problemă internă într-un subiect secundar, pentru că atenția publicului este îndreptată spre cei care guvernează.
Dar guvernarea schimbă complet regulile jocului.
Adevăratul test va veni la guvernare
Lovitura poate fi foarte mare atunci când George Simion, total nepregătit pentru administrarea efectivă a statului și deseori precipitat în deciziile sale, va ajunge la guvernare cu o armată de servitori politici, nu cu o echipă de profesioniști.
De altfel, nu cred că Simion și-a propus cu adevărat guvernarea.
Cred că știe că acolo poate începe sfârșitul său politic.
Guvernarea reprezintă momentul în care discursul trebuie înlocuit cu rezultate, iar lozincile cu soluții. Atunci nu mai este suficient să identifici vinovați, trebuie să demonstrezi că știi să conduci.
În opoziție poți spune că ceilalți greșesc. La guvernare trebuie să demonstrezi că tu știi mai bine.
În opoziție poți trăi din revoltă. La guvernare trebuie să administrezi bugete, ministere, instituții, infrastructură, economie, educație, sănătate și relații internaționale.
Acolo servitorii politici nu mai sunt suficienți.
Ai nevoie de profesioniști.
Riscul unei repetări a istoriei
Riscul este ca AUR să aibă soarta CDR: momentul ajungerii la putere să devină momentul în care se vede că liderii săi nu înțeleg suficient mecanismele statului și că, în anii petrecuți în opoziție, nu au construit în jurul lor o echipă competentă, capabilă să guverneze.
Aceasta este, de fapt, problema fundamentală.
Dacă elimini sistematic oamenii care au personalitate, experiență, opinii proprii sau capacitatea de a spune „nu”, iar în jur păstrezi în principal oameni dispuși să execute, poți controla foarte bine un partid.
Dar este aproape imposibil să conduci astfel o țară.
Un partid poate fi condus prin frică, tensiune și dependență personală. Un stat modern nu poate fi administrat în acest fel.
Ariadna Cîrligeanu, încă un episod din același tipar
Iar cazul Ariadnei Cârligeanu nu ar fi, din această perspectivă, decât încă un episod dintr-un tipar mai larg.
Simion își consumă aliații, îi folosește cât timp îi sunt necesari și îi îndepărtează atunci când aceștia devin suficient de puternici încât să nu mai poată fi controlați.
Poți proceda astfel cu un om. Poți proceda astfel cu zece. Poți schimba o filială, apoi alta și apoi încă una.
Dar atunci când aceeași poveste se repetă permanent, în organizații diferite și cu oameni diferiți, explicația nu mai trebuie căutată exclusiv în filiale.
Trebuie căutată în centru.
Următoarea victimă ai putea fi chiar tu
Iar aici mesajul ar trebui să ajungă la fiecare om care se află astăzi în apropierea lui George Simion și îl servește cu loialitate.
Următoarea victimă ai putea fi chiar tu.
Astăzi îi ești util. Astăzi ești omul de încredere. Astăzi stai lângă el, îl aperi, îi justifici deciziile și poate chiar îi îndepărtezi pe alții în numele lui. Dar într-o zi, în logica suspiciunii care pare să domine acest sistem, tocmai tu poți deveni problema.
Poate vei deveni prea cunoscut. Poate vei avea prea multă influență. Poate o filială te va respecta prea mult. Poate vei avea o opinie proprie. Poate vei spune o singură dată „nu”. Sau poate nu vei face absolut nimic.
Va fi suficient ca, în reprezentarea lui despre realitate, să apară ideea că ai putea deveni o amenințare.
Și atunci mecanismul care i-a lovit pe ceilalți se poate întoarce împotriva ta.
Vei încerca probabil să înțelegi unde ai greșit. Vei revedea discuții, mesaje, întâlniri și decizii. Te vei întreba ce trebuia să faci altfel și de ce, după ani de loialitate, ai devenit peste noapte adversar.
Poate că răspunsul nu va fi în ceea ce ai făcut tu.
Poate problema este chiar sistemul construit în jurul unui lider care are nevoie permanentă de dușmani, inclusiv atunci când aceștia trebuie inventați dintre propriii aliați.
Aceasta este tragedia organizațiilor construite în jurul unui singur om: loialitatea nu îți garantează supraviețuirea politică. Uneori tocmai apropierea de lider te expune cel mai mult.
Astăzi privești cum este devorat altcineva.
Mâine ai putea fi tu.
Pentru că haosul permanent nu este o formă de organizare.
Este o metodă de putere.
