Sfârșitul legii salarizării. Diferențele dintre proiectele Manole și Pîslaru. De ce creșterea taxelor era o soluție
Din 2021, România se chinuie să conceapă o lege a salarizării unitare. În ciuda eșecului, președintele Nicușor Dan a spus că partidele – PSD, PNL, USR, UDMR – s-au angajat ca până la finalul anului să avem totuși o lege a salarizării. Puțin probabil, având în vedere că stimulentul banilor europeni s-a pulverizat. În total, trei proiecte au fost în sertarele Ministerului Muncii. Unul în sertar, al ministrului PSD Florin Manole, și două la vedere, ale lui Dragoș Pîslaru. Ce le diferențiază?
La finalul lunii mai, în timpul mandatului lui Florin Manole, redacția obține pe surse un draft de lucru al legii salarizării. Era proiectul gândit de social-democrați și trimis Finanțelor și Fondurilor Europene, dar și premierului Ilie Bolojan. Proiectul intitulat Manole nu a prins niciodată transparența decizională. Adică, era un draft de lucru, discutat în spatele ușilor închise cu partenerii sociali. PSD nu și-a asumat niciodată un proiect al legii salarizării în forma de transparență decizională.
Ilie Bolojan spune că proiectul Manole cuprindea o anvelopă de 15,5 miliarde de lei în plus pentru salariile bugetarilor. Aproape dublu peste maximul acceptat de Comisia Europeană, de 8 miliarde. Constrângerea anvelopei vine din angajamentul asumat de România de reducere a deficitului bugetar și a consolidării fiscale.
Ceea ce diferențiază proiectul Manole față de celelalte proiecte este valoarea de referință: 4.325 de lei, echivalentul salariului minim brut stabilit în plată de la 1 iulie 2026. Valoarea de referință se înmulțește cu coeficientul și de aici rezultă salariul brut. Ori, chiar dacă ai coeficienți mai mici, înmulțiți cu o valoare de referință mai mare, este de la sine înțeles rezultatul unor salarii mai mari.
Diferența dintre cele două proiecte Pîslaru
Pe 17 iulie, după ce Dragoș Pîslaru a preluat interimar portofoliul de la Muncă, ca urmare a plecării PSD din Guvern, a venit cu un nou proiect. De data aceasta, asumat și pus în transparență publică. Valoarea de referință scăzuse la 4.100 de lei. Deci, chiar și în scenariul creșterii coeficienților, varianta Pîslaru 1 ar fi adus salarii ceva mai mici, la care se adaugă sporurile tăiate drastic. Ori sindicatele au acuzat că proiectul reduce veniturile angajaților, în special în educație și sănătate. De menționat că sindicatele nu erau mulțumite nici în forma Manole.
Ori proiectul Pîslaru aduce câteva noutăți care ar fi redus presiunea pe buget în primii ani ai aplicării legii. În primul rând, coeficienți eșalonați pe cinci ani pentru demnitari. Practic, proiectul Pîslaru muta presiunea imediată de pe buget și ajungea la maximul ei în 2031. Probabil, decidenții s-ar fi gândit că peste 5 ani deficitul bugetar va intra pe o traiectorie suportabilă pentru o astfel de anvelopă.
În acest mod, prin reducerea valorii de referință și eșalonarea salariilor demnitarilor, Dragoș Pîslaru a scăzut anvelopa la 12 miliarde de lei. O sumă cu 4 miliarde de lei mai mult decât în negocierile cu Comisia.
Minus 100 de lei valoarea de referință
Sub medierea fără succes a Administrației Prezidențiale cu liderii partidelor și pe ultima sută de metri la termenul maxim de 31 august, Dragoș Pîslaru, împreună cu liderii partidelor, pune pe masă o nouă formă a legii salarizării. Noua lege venea pe fondul nemulțumirilor din sănătate și educație, cărora li s-a mai redus din sporurile tăiate în primul proiect Pîslaru. De menționat că această ultimă variantă a proiectului Păslaru II nu a fost publicată în transparență.
Cu toate acestea, anvelopa bugetară era tot de 12 miliarde de lei, deși scăzuse valoarea de referință la 4.000 de lei. De ce? Pentru că au existat acele concesii pentru sănătate și educație. O ușoară concesie în ceea ce privește sporurile, care să nu afecteze venitul final.
În această ultimă formă, cu șase zile înainte de data de 31 august, doar PNL și USR și-au asumat formal susținerea pentru proiectul legii salarizării. PSD nu, iar UDMR încă nu se pronunțase. Kelemen Hunor a spus că va susținea legea, doar dacă nu scad veniturile.
De ce creșterea taxelor era o soluție
În toate cele trei variante – un proiect Manole și două Pîslaru – legea salarizării ar fi depășit cu 7,5 miliarde de lei, respectiv 4 miliarde de lei, anvelopa negociată în fața Comisiei.
Într-un feedback trimis de Comisia Europeană pe ultima formă a proiectului legii salarizării, se recomanda adoptarea concomitentă a legii cu așa-zisele măsuri compensatorii. Mai mult, Comisia dădea și o posibilă soluție: extinderea bazei de impozitare a CASS pentru pensii, care expiră la 1 ianuarie 2028. Acei 10% pe diferența de sumă de peste 3.000 de lei.
Practic, guvernul era obligat să compenseze, din altă parte, cei 4 miliarde de lei în plus. Fie prin reduceri de cheltuieli, fie prin împrumuturi care ar fi pus și mai mare presiune pe deficit, fie prin creșterea taxelor. Ori, cum decidenții s-au gândit să facă reducerea de cheltuieli prin tăierea burselor sociale pe perioada vacanței și cum deficitul bugetar ne situează pe primul loc în Europa, creșterea taxelor ar fi fost cea mai probabilă soluție pentru a compensa impactul legii salarizării.
Oricum, legea salarizării nu ar fi mulțumit pe nimeni, cu excepția demnitarilor care și-au stabilit salariile „din pix”, după cum mărturisea Dragoș Pîslaru la o conferință de presă susținută la Guvern, răspunzând unei întrebări adresate.
