Social

Mesaj RO-Alert pentru locuitorii din Tulcea: Dronele mișună pe la granița României

Un mesaj RO-Alert a fost emis joi dimineaţă, pentru zona de nord a judeţului Tulcea. De asemenea, în cursul zilei de miercuri a fost stare de alertă în județul Tulcea, informează News.ro.

”În dimineața zilei de joi, 27 august, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană la aproximativ 3 km nord de Vâlcove, Ucraina, în proximitatea frontierei cu România.

Sistemele de apărare aeriană cu baza la sol au fost trecute în stare de alertă.

Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din nordul și estul județului Tulcea, care a transmis un mesaj RO-Alert la ora 06.54.

Nu au fost detectate pătrunderi în spațiul aerian național.

Vom reveni cu detalii pe măsură ce vor fi disponibile.”, arată Ministerul Apărării.

Și miercuri a fost stare de alertă în Tulcea

Şi miercuri seară autorităţile au emis mesaj RO-Alert pentru nordul judeţului Tulcea, populaţia fiind avertizată privind posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi fiind sfătuită să se adăpostească.

Ministerul Apărării a precizat că a fost detectată o ţintă aeriană la nord de Vâlcove, Ucraina, în proximitatea frontierei cu România, astfel că un elicopter IAR-330 PUMA SOCAT al Forţelor Aeriene Române a fost ridicat pentru a monitoriza situaţia.

Alerta aeriană a încetat la ora 00:00.

Nu au fost raportate pătrunderi în spaţiul aerian naţional.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button