Sistemul sanitar românesc se află într-o criză profundă, sufocat de o lipsă acută de personal și de politicile de austeritate impuse cu cinism de Guvern. În timp ce pacienții așteaptă cu orele pe holurile unităților medicale, iar medicii și asistentele lucrează până la epuizare fizică și psihică, premierul interimar Ilie Bolojan tratează sănătatea publică ca pe o simplă ecuație contabilă. Sindicatele din domeniu, ajunse la capătul răbdării, au atras atenția în mod repetat că deficitul real de personal a depășit pragul critic de 30.000 de posturi la nivel național. În fața acestui dezastru, răspunsul Executivului a fost o adevărată bătaie de joc la adresa celor care salvează vieți, transformând procesul de angajare într-o negociere meschină.
Modul în care Guvernul a gestionat deblocarea posturilor din spitale demonstrează o reticență periculoasă și o lipsă de contact cu realitatea. Deși Ministerul Sănătății a solicitat de urgență deblocarea a peste 7.300 de posturi doar pentru spitalele publice, premierul Bolojan a decis să taie chiar și din această propunere deja minimală înaintată de ministrul Cseke Attila, aprobând în final cu aproximativ 10% mai puține poziții. S-a ajuns astfel la deblocarea a puțin peste 6.850 de posturi pentru întregul sistem, cifră absolut insuficientă pentru a acoperi golurile uriașe din secțiile de terapie intensivă, chirurgie sau primiri urgențe. Această decizie târzie vine după ce, la jumătatea lunii iulie, Guvernul sfidase complet sistemul medical, aprobând inițial deblocarea a doar 22 de posturi din cele peste 7.000 solicitate imperativ.
Consecințele acestor blocaje administrative și financiare sunt devastatoare pentru resursa umană rămasă în spitale, care este pur și simplu decimată de suprasolicitare. Datele centralizate de sindicatul Sanitas arată o creștere alarmantă a sindromului de epuizare; un exemplu elocvent este Spitalul Județean de Urgență Buzău, unde nivelul de burnout evaluat în secția de Chirurgie a ajuns la 53%, iar în Terapie Intensivă depășește constant 40%. Oamenii care ar trebui să trateze pacienții ajung ei înșiși pacienți, zeci de angajați din sistem fiind diagnosticați cu afecțiuni grave precum diabet, hepatită sau tuberculoză, cauzate de stresul cronic și de lipsa de personal care îi obligă să acopere ture nesfârșite.
Sub pretextul „eficientizării” și al echilibrării bugetare, zeci de spitale din întreaga țară sunt afectate direct de mecanismele punitive impuse de șeful Guvernului. Executivul a promovat, prin Ordonanța de Urgență 7/2026, reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal, creând inechități majore și lăsând categorii întregi de unități sanitare fără susținere. Logica falimentară a premierului ignoră complet realitatea dramatică din teren: unitățile medicale abia mai au bani pentru funcționarea zilnică din cauza subfinanțării cronice a statului, nu pentru că ar avea un excedent de angajați. Mai mult, în discursul său, Bolojan a redus spitalele la nivelul unor entități pur comerciale, susținând că managerii ar trebui să simtă presiunea de a adapta mărimea secțiilor exclusiv în funcție de serviciile decontate.
