Alianța PSD-AUR își arată colții. Nicușor Dan, primul mesaj aspru la adresa PSD

AUR s-a alăturat social-democraților, într-un joc al nervilor în Parlament, în care actele normative sunt purtate de la o cameră parlamentară la alta, modificate în unele cazuri la limita constituționalității sau dincolo de ea ori total împotriva angajamentelor luate în fața Comisiei Europene. Până și mediatorul Nicușor Dan a ieșit din carapace și a transmis un mesaj clar celor de la PSD că nu va fi de acord cu unele dintre modificările pe care le propun.
De câteva săptămâni se desfășoară în Parlament un asalt al PSD și AUR la adresa legilor care împreună ar putea aduce cinci miliarde de euro, din bani europeni, la bugetul de stat. Deși Sorin Grindeanu anunța inițial că singurul proiect pe care PSD nu-l va vota în forma actuală este legea salarizării, s-a dovedit că partidul se împotrivește cam tuturor legilor care fac parte din pachetul pentru accesarea ultimilor bani din PNRR.
Între timp, AUR s-a alăturat social-democraților, într-un joc al nervilor în Parlament, în care actele normative sunt purtate de la o cameră parlamentară la alta, modificate în unele cazuri la limita constituționalității sau dincolo de ea ori total împotriva angajamentelor luate în fața Comisiei Europene.
Până și mediatorul Nicușor Dan a ieșit din carapace și a transmis un mesaj clar celor de la PSD că nu va fi de acord cu unele dintre modificările pe care le propun.
Cum își dau mâna PSD și AUR zi de zi în Parlament, împotriva Guvernului Bolojan și a banilor din PNRR
În timp ce mulți români sunt plecații în concedii, iar vigilența tuturor e la cote scăzute față de alte perioade ale anului, în Parlament se fac și se desfac zilnic destinele țării și ale economiei mai ales. PNRR mai poate aduce, pe ultima sută de metri, cinci miliarde de euro în vistieria cam goală oricum a statului. O gură de aer pentru deficitul care, deși arată bine în prima parte a anului, e departe de ideal.
PSD și AUR votează însă cot la cot, într-o înfrățire fără precedent, tot felul de modificări ale legilor, în totală contradicție cu angajamentele României în fața Comisiei Europene și cu prevederile Constituției.
Legea salarizării unitare, respinsă cot la cot de PSD și AUR
Sorin Grindeanu a declarat răspicat că PSD nu va vota legea în varianta Dragoș Pîslaru. Ceea ce pe fond ar putea fi corect parțial, date fiind toate nemulțumirile sindicatelor și informațiile care arată că medicii și profesorii pierd venituri. Nu scade salariul de bază, să fie totuși limpede, dar scad anumite sporuri. Deși, la bază, principiul de a termina odată pentru totdeauna cu sporurile în România este corect, pare totuși o reformă făcută în grabă, insuficient discutată cu fiecare categorie profesională.
Mai departe însă, PSD nu mai arată simț responsabil când se împotrivește unei forme a legii, dar nici nu pune ceva în loc. Iar partidul lui Grindeanu are alături în demersul de sabota legea cu totul, nu de a o îmbunătăți, a două forță ca număr de voturi din Parlament – AUR.
„AUR nu susține acest proiect și încurajează oficialii din România să discute cu confederațiile sindicale în așa fel încât să se ajungă la o concluzie care să fie în avantajul românilor. În momente de criză bugetară, în momente de deficit major bugetar, nu ai cum să vii cu o lege a salarizării unitare pe care o justifici tocmai prin prisma deficitului bugetar”, a spus Ramona Bruynseels, potrivit Agerpres.
Comisia de la Cotroceni privind legea salarizării
Mesajele de deschidere față de modificarea legii par însă doar de fațadă, din moment ce la Cotroceni discută de săptămâni bune o comisie formată din reprezentanții politici ai partidelor și consilierul prezidențial Radu Burnete, iar rezultatul după atâta vreme e tot zero. Toată lumea a înțeles, legea Pîslaru nu e bună. Întrebarea e de ce de aproape două luni partidele nu reușesc să bată palma pentru o altă formă rezonabilă? Singura deducție logică este că, de fapt, nu există voință politică din partea PSD pentru a vota legea, indiferent ce formă ar avea.
Cu ajutorul AUR, social-democrații pot împiedica mult și bine orice vot pentru acest act normativ. Iar rezultatul va fi cel mai probabil pierderea a 770 de milioane de euro din banii europeni.
Legea ANI. PSD și AUR și-au susținut reciproc amendamentele
O altă lege pentru care PSD și AUR s-au înfrățit în Parlament este legea prin care se reglează regimul declarațiilor de avere și al conflictului de interese. Actul normativ e la a doua tentativă de modificare în Parlament, după ce inițial AUR a furnizat o surpriză de proporții și nu a votat forma PSD în Senat, fapt pentru care legea a picat.
Era varianta deja bine-cunoscută prin care PSD introducea un amendament ca cei care au verdict de conflict de interese să-și piardă mandatul, chiar dacă verdictul a venit înainte de adoptarea noii legi. O formulare profund neconstituțională, au reclamat cei de la USR care au văzut în demersul PSD o acțiune țintită.
Iar ținta ar fi Dominic Fritz, primarul Timișoarei, care tocmai a primit verdict de conflict de interese de la Înalta Curte. Dincolo de țintele politice însă, este principiul constituțional limpede ca „bună ziua” – o lege nu poate fi retroactivă.
47 de aleși și-ar pierde mandatul, dacă trece amendamentul Fritz la Legea ANI
Dezbaterea legii a fost reluată în Camera Deputaților, unde PSD a reintrodus amendamentul cu pricina. De data aceasta, AUR l-a susținut la vot. A fost un troc, au relatat jurnaliștii care urmăresc fiecare pas al parlamentarilor. Trocul s-a văzut limpede chiar și pentru un om care nu stă cu ochii pe toate mișcările din Parlament.
Dacă PSD are un dinte împotriva USR, AUR are un dinte împotriva lui Nicușor Dan, pentru că nu a acceptat ca partidul lui Simion să intre la masa negocierilor pentru noul guvern. Așa că parlamentarii Alianței pentru Unirea Românilor au inventat un concept. „Persoane aflate în relații asemănătoare celor dintre soți.” Conceptul a fost introdus în Legea ANI, astfel încât și „concubinii”, după cum au explicat apoi cei de la AUR, să depună declarații de avere și de interese.
Culmea ironiei face ca AUR să nu accepte parteneriatul civil. Nici PSD, de altfel. Așa că nu au găsit nicio formulă juridică, ci doar această formulare total neconstituțională, care nu va face decât să pice legea la CCR eventual. Social-democrații au susținut amendamentul AUR, oricât de bizar ar suna el. Inclusiv avocatul și fostul ministru al Justiției, Radu Marinescu, l-a votat.