Politică

Record de impotență fiscală: ANAF se luptă de doi ani să împartă mobila cu nevasta lui Marin Anton pentru a recupera o mită de 5,3 milioane de euro

Statul român continuă demersurile pentru recuperarea uneia dintre cele mai mari mite confiscate printr-o hotărâre definitivă. Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Ploiești a deschis un proces de partaj judiciar împotriva fostului deputat și secretar de stat în Ministerul Transporturilor Marin Anton și a soției sale, Elena Anton, încercând să delimiteze bunurile ce pot fi valorificate pentru recuperarea a peste 22,76 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 5,3 milioane de euro.

Dosarul, înregistrat la Judecătoria Ploiești sub nr. 497/281/2026, a fost suspendat la termenul din 26 iunie 2026 până la soluționarea definitivă a unei alte cauze aflate pe rolul Tribunalului București, dosarul nr. 42415/3/2025.

Deși instanța nu explică motivele cererii formulate de ANAF, astfel de acțiuni sunt folosite în practică pentru stabilirea cotei de proprietate asupra bunurilor comune ale soților, astfel încât acestea să poată fi urmărite silit atunci când unul dintre ei datorează sume importante statului. Publicația Agroinvestigatii.ro a prezentat prima data informații despre faptul că ANAF-ul nu reușeste să recupereze prejudiciul și a contestat partajul dintre soții Anton.

A scăpat de condamnare, dar nu și de confiscarea mitei

Marin Anton este unul dintre cei mai cunoscuți foști demnitari anchetați în dosarele privind marile contracte de infrastructură.

În februarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a încetat procesul penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, în contextul modificărilor generate de deciziile Curții Constituționale. În primă instanță, fostul deputat fusese condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită.

Deși nu a mai răspuns penal, instanța supremă a menținut măsura confiscării speciale a 22.760.654 de lei, sumă pe care procurorii DNA susțin că Anton a primit-o în 2009, în perioada în care era secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Potrivit rechizitoriului, fostul demnitar ar fi solicitat un comision de 3,5% din valoarea suplimentării contractului pentru modernizarea terminalului Aeroportului Otopeni, executat de compania Astaldi prin Romairport. DNA susține că plata ar fi fost disimulată printr-un contract fictiv de subantrepriză pentru lucrări care nu au fost executate.

„Un singur teren acoperă întreg prejudiciul”

Într-un interviu acordat Agroinvestigatii.ro în iulie 2025, Marin Anton susținea că întârzierea recuperării banilor nu îi este imputabilă, ci ține de procedurile ANAF.

„Este în desfășurare procedura de executare silită. În acest moment, se ocupă de dosar ANAF, mai exact Direcția de Executări Silite din cadrul instituției. E o procedură ceva mai complicată. Până acum, nu s-a făcut efectiv executarea și nu s-au recuperat banii. Bunurile mele sunt sub sechestru, nu pot dispune de ele, sunt blocate”, declara fostul deputat.

Anton afirma că bunurile sechestrate depășesc valoarea confiscării și că recuperarea integrală a sumei s-ar putea realiza chiar prin valorificarea unui singur teren.

„În opinia mea, aceste bunuri acoperă prejudiciul de 5,3 milioane de euro. Cred că doar din vânzarea unui teren se va putea recupera integral suma. Din ce știu eu, executarea se va întâmpla în perioada următoare, însă a fost nevoie de semnături de la familie, inclusiv de la soția mea, pentru a se putea face toate demersurile legale”, declara acesta.

Fostul secretar de stat explica atunci că procedura este îngreunată de existența bunurilor aflate în coproprietate.

„Procedura a mers mai greu tocmai din acest motiv – s-au cerut semnături de la toți membrii familiei, inclusiv de la mine, pentru a se putea valorifica bunurile puse sub sechestru. Eu aștept să se finalizeze această executare, ca să pot folosi și celelalte bunuri care nu sunt implicate”, spunea Marin Anton.

Are bunuri, dar le ascunde printr-un partaj

În paralel cu executarea silită, DGRFP Ploiești încearcă acum, prin acțiunea de partaj, să clarifice situația bunurilor deținute împreună cu soția sa. Demersul are loc în condițiile în care averea familiei include terenuri agricole, păduri, imobile și alte proprietăți în București și în mai multe județe, multe dintre acestea fiind puse sub sechestru încă din perioada anchetei DNA.

Marin Anton rămâne un nume cunoscut și în mediul de afaceri agricol.

Familia sa controlează societatea Romsem SRL, exploatează terenuri agricole în județele Giurgiu și Ilfov și deține ferme, silozuri și utilaje agricole. În 2023, fostul deputat a fost și denunțătorul lui Ionel Marius Nuță, director în cadrul Agenției Domeniilor Statului, într-un dosar de corupție deschis după pierderea unei licitații pentru concesionarea a 650 de hectare de teren administrate de ADS.

Apropierea de Elena Udrea

Marin Anton este inginer de profesie și om de afaceri în domeniul agriculturii. A ocupat funcția de secretar de stat în Ministerul Transporturilor și a fost deputat în Parlamentul României. De-a lungul carierei politice a activat în mai multe formațiuni, printre care PDL și PNL. În paralel, familia sa a dezvoltat afaceri agricole prin societatea Romsem SRL, administrând terenuri, ferme, silozuri și utilaje agricole, în special în județele Giurgiu și Ilfov. Astăzi este cunoscut atât pentru aceste afaceri, cât și pentru dosarul de corupție în care instanța a dispus confiscarea specială a peste 22,7 milioane de lei.

Marin Anton s-a numărat printre politicienii considerați apropiați de fostul ministru al Dezvoltării și al Turismului, Elena Udrea, în perioada în care aceasta era una dintre cele mai influente figuri din PDL și din guvernele conduse de Emil Boc. Cei doi au colaborat în partid și în administrația centrală, Anton fiind promovat în funcția de secretar de stat în Ministerul Transporturilor și ulterior ales deputat. Numele său a fost asociat frecvent cu cercul politic al Elenei Udrea, însă fostul demnitar nu a fost cercetat penal în dosarele care au vizat-o pe aceasta.

RedSport.RO Banner

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button