Adrian Veștea distruge speranțele taberei Bolojan: „Sunt convins că acest guvern va trece. PNL are oameni capabili care pot face parte din Guvern”

Premierul desemnat Adrian Veștea își exprimă încrederea că noul guvern va trece de Parlament în cursul acestei săptămâni, în ciuda tensiunilor politice. Acesta susține că își asumă integral responsabilitatea și că nu va crea „tot felul de suspiciuni” legate de formarea lui, precizând totodată că PNL are „oameni capabili” care pot face parte din viitorul Guvern.
„Am în continuare toată convingerea că acest guvern va trece”
Veștea susține că și-a asumat „această situație care nu este o situație comodă” și că va duce procesul până la capăt, făcând referire directă la cei care încearcă să-l „descurajeze”.
„Am în continuare toată convingerea că acest guvern va trece. Cred că este important și necesar să tratăm cu responsabilitate, iar eu am făcut acest lucru, mi-am asumat această situație care nu este o situație comodă. Voi merge până la capăt și pot asigura pe toți cei care astăzi încearcă să mă descurajeze într-un fel sau altul”, a declarat Adrian Veștea.
„Și am toată convingerea că acest lucru se va întâmpla în cursul acestei săptămâni”, a clarificat premierul desemnat.
„Nu vom sta să avem tot felul de dezbateri și să creăm tot felul de suspiciuni pe guvern, cine vor fi membrii, cum va fi programul de guvernare. Sunt convins că acest guvern va trece”, precizează Veștea.
Veștea respinge scenariul unui guvern făcut cu PSD
Întrebat dacă ar accepta să formeze un guvern bazat pe PSD, minorități și o parte dintre parlamentarii PNL, Veștea a evitat un răspuns direct privind scenariile politice și a transmis că obiectivul său este să obțină susținerea propriului partid.
„Eu cred că mâine voi avea forța de a-i putea convinge, de a pune țara pe primul plan, de a trata cu responsabilitate acest moment și de a-mi fi alături”, a declarat acesta. Liberalul a subliniat că nu consideră normal ca un partid să își împingă propriii membri către alte formule politice.
„Cred că nu este corect din partea unui partid să fii împins în brațele unei coaliții în care să nu iei pe colegii tăi”, a afirmat Veștea.
„Nu sunt vorbe goale”
Acesta a mai precizat că există oameni capabili în PNL, care se pot alătura noului Guvern.
„Cred că sunt oameni capabili în Partidul Național Liberal care pot face parte din guvern, care se pot alătura, pot veni în cadrul acestui guvern, pot fi monitorizați și pot să dea rapoarte la partid trimestrial sau semestrial, în așa fel încât să demonstrez că tot ceea ce am vorbit sunt lucruri bazate pe realități. Eu de fiecare dată mi-am îndeplinit mandatul pe care mi l-am asumat. Nu sunt vorbe goale, doresc să continui toate aceste reforme, îmi doresc ca tot ceea ce a fost început să fie dus la bun sfârșit, iar România să iasă din această situație de criză”, a mai spus premierul desemnat.