Blocaj în dosarul magistraților constănțeni. Intră al treilea judecător în joc

Înalta Curte de Casație și Justiție rejudecă dosarul celor doi magistrați din Constanța acuzați de trafic de influență. Judecătorii nu au ajuns la un acord privind contestațiile depuse împotriva măsurilor preventive. Din acest motiv, instanța supremă a decis formarea unui complet de divergență. Mâine, 29 mai, un al treilea judecător va intra în ședință și va înclina decizia finală. Miza procesului este una importantă, în condițiile în care hotărârea pe care o va pronunța Înalta Curte va fi definitivă. Magistrații ICCJ trebuie să stabilească dacă admit cererile de eliberare formulate de cei doi inculpați sau dacă mențin măsurile preventive dispuse în dosar.
Pe parcursul săptămânii, Ştefan Gigi Valentin și Niţă Teodor au fost scoși de mai multe ori din arest și escortați de polițiști în fața procurorilor, care au efectuat percheziții informatice în dosar.
Miză majoră în dosarul procurorilor constănțeni. Cum s-ar putea schimba situația în favoarea inculpaților
Contestația depusă de procurorii Ştefan Gigi Valentin și Niţă Teodor a fost analizată de judecătoarele Anca Barbu și Valerica Voica, de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Cele două magistrate nu au avut însă aceeași opinie cu privire la măsurile preventive dispuse în dosar. În aceste condiții, instanța supremă a decis constituirea unui complet de divergență. Procedura este folosită atunci când judecătorii din complet nu ajung la o soluție comună. Prin desemnare aleatorie, un al treilea magistrat va intra în cauză și va participa la deliberări.
Procesul este programat să se reia mâine, 29 mai. Ședința va începe cu reluarea concluziilor formulate de procuror și de avocații inculpaților. În fața instanței vor fi aduși și cei doi procurori constănțeni, aflați în prezent în Arestul Capitalei. Aceștia vor fi escortați de polițiști.
Apărătorii celor doi își mențin solicitarea de admitere a contestațiilor și înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai ușoară. De cealaltă parte, procurorul de ședință va cere menținerea măsurilor preventive dispuse anterior în dosar.
După dezbateri, completul de divergență poate rămâne în pronunțare. Judecătorii pot decide fie punerea în libertate a inculpaților, fie menținerea lor în arest preventiv. Există și varianta unei măsuri preventive intermediare, cum ar fi arestul la domiciliu sau controlul judiciar.
Promisiuni de intervenții în dosare. Peste 170.000 de euro găsiți în mașina procurorului considerat „Dumnezeul justiției” din Constanța
Potrivit procurorilor generali, cazul lui Valentin Ștefan ar fi depășit zona unor simple promisiuni. Anchetatorii vorbesc despre o schemă de influență construită în jurul unor dosare penale și civile. În centru ar fi stat promisiunea de intervenții în schimbul unor sume de bani. În urma perchezițiilor, în biroul procurorului Ștefan, dar și în mașina acestuia, investigatorii au descoperit peste 170.000 de euro, bani gheață.
Separat, ancheta îl vizează și pe procurorul Teodor Niță. Potrivit surselor Cotidianul, acesta ar fi intervenit pe lângă un ofițer ISU Dobrogea. Firma care urma să fie păsuită de ISU ar fi fost controlată de o persoană apropiată lui Niță, spun anchetatorii.
Legea tăcerii în dosarul procurorilor acuzați de corupție
Dosarul este instrumentat de procurorii celui mai important parchet din țară. Pentru efectuarea perchezițiilor, anchetatorii au avut nevoie inclusiv de aviz din partea Consiliului Superior al Magistraturii. Cei doi magistrați sunt acuzați de trafic de influență și instigare la abuz în serviciu. Până la acest moment, potrivit surselor Cotidianul, cei doi au ales să nu dea declarații în fața anchetatorilor și s-au folosit de dreptul la tăcere.
c