Petrișor Peiu: Cu sprijinul puterii de la București, la Chișinău s-a născut o clasă politică care își face un viitor fără România, dar pe banii ei

Faptul că puterea politică și opoziția de la București au încurajat ani la rând perspectiva nerealistă de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, a făcut ca la Chișinău să se nască și să prindă puteri o clasă politică, care își face un viitor fără România, pe banii României. Declarația a fost făcută de Petrișor Peiu, expert în Economie, în cadrul unei emisiuni radiofonice realizate de Liviu Mihaiu.
Totodată, sursa a explicat și unde a greșit clasa politică de la București în raport cu Republica Moldova.
„O mare greșeală pe care toți politicienii din România au făcut-o a fost încurajarea unor aspirații de integrarea europeană, deși toată lumea știa că nu există niciun orizont de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Astfel, încurajând formarea unei clase politice locale, care deși își mințea populația, discuta despre aderarea la Uniunea Europeană, aceștia au îndepărtat perspectiva de a discuta despre reunificare, care ar fi fost proiectul natural al României”, a precizat Petrișor Peiu.
În context, Liviu Mihaiu, realizatorul emisiunii a reamintit că o treime din cetățenii Basarabiei sunt cetățeni români și în 30 de ani s-a băgat jumătate de miliard de dolari în Republica Moldova. Acest lucru se întâmplă fără ca Bucureștiul să aibă vreo influență reală acolo, iar România, nici până în prezent, nu este la nicio masă de negocieri în ceea ce privește Republica Moldova.
Sursa: www.infoprut.ro
- Scandal monstru Mureșan – Grindeanu! Premierul desemnat îl calcă în picioare pe liderul PSD: „Când a fost premierul lui Dragnea, el nu și-a dat demisia!”
Scena politică a explodat, iar mănușile au fost aruncate! Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a declanșat un contraatac devastator la adresa lui Sorin Grindeanu, după ce liderul PSD i-a cerut demisia din Parlamentul European și l-a umilit public, botezându-l „Bolojan Second Hand”. Departe de a se lăsa intimidat, Mureșan a ieșit la rampă și a demontat … - Nicușor Dan spune un „NU” categoric guvernării PSD-AUR! Președintele intervine dur în negocieri și dă un ultimatum partidelor!
Președintele României, Nicușor Dan, iese la rampă cu un mesaj categoric care zdruncină calculele de pe scena politică! În plină criză a negocierilor pentru formarea noului Executiv, șeful statului trasează o linie roșie de netrecut: respinge vehement orice scenariu care ar aduce o coaliție PSD-AUR la Palatul Victoria. Într-un interviu acordat recent, președintele a avertizat … - Disperare sau strategie politică? George Simion cere suspendarea președintelui Nicușor Dan: „A ordonat arestarea lui Georgescu!”
Liderul AUR, George Simion, declanșează un război total împotriva președintelui României! Într-o postare fulger pe rețelele de socializare, Simion a lansat o serie de acuzații incendiare la adresa lui Nicușor Dan, cerând direct suspendarea șefului statului. Fără să prezinte nici măcar o singură dovadă, liderul AUR îl acuză pe președinte că a instrumentat din umbră … - Detaliile explozive din dosarul DIICOT care îl înfundă pe Călin Georgescu: cum a fost „spălată” garanția de 1,1 milioane de euro prin MIGOM Bank. Legăturile secrete ale „bancherului” italian Massimiliano Arena
Massimiliano Arena este una dintre figurile centrale ale componentei financiare din dosarul în care DIICOT îi cercetează pe Călin Georgescu și Ionel Rusen pentru un presupus mecanism prin care un om de afaceri ar fi fost convins să depună o garanție de 1,1 milioane de euro în schimbul promisiunii unei finanțări de milioane. Italianul apare … - Șoc total în industria auto! Chinezii dau lovitura de grație concurenței: Au inventat bateria care se încarcă în doar 4,5 minute!
Producătorul auto chinez Geely a prezentat miercuri un nou sistem de încărcare ultrarapidă pentru vehicule electrice, despre care afirmă că poate duce bateria de la 10% la 70% în numai 4,5 minute, cea mai mare viteză din industrie, transmite Reuters. Compania a lansat şi o nouă generaţie de baterii şi o versiune modernizată a SUV-ului …




