Dungaciu și Simion sunt deranjați maxim de Bruxelles. Să le reamintim că înainte de Revoluție nu se găsea hârtie igienică la magazin, iar ei fac parte din prima generație cu toaleta în casă
De la analiști cu pretenții academice, precum Dan Dungaciu, până la agitatori de galerie precum George Simion, corul bocitoarelor anti-UE a atins decibeli asurzitori. Mesajul lor comun, subtil la unul și grobian la celălalt, este același: Bruxelles-ul ne asuprește, ne dictează, ne fură identitatea.
Această retorică, care se pliază perfect pe partiturile venite de la Kremlin, suferă însă de o ipocrizie monumentală. Acești „patrioți” care scuipă astăzi spre Vest par loviți de o amnezie selectivă. Ar trebui să le reamintim, brutal dacă e nevoie, de unde am plecat înainte ca „dictatura” europeană să ne civilizeze forțat.
Libertatea de a nu avea cu ce te șterge la fund
Este fascinant să-i auzi pe Dungaciu și Simion vorbind despre „demnitatea națională” pierdută în fața birocraților europeni. Dar oare despre ce demnitate vorbim? Despre demnitatea anilor ’80 și ’90, când românul vâna hârtie igienică prin magazinele goale? Despre vremurile în care „suveranitatea” se măsura în frigul din apartamente și în lipsa apei calde?
Înainte de UE, înainte de investițiile occidentale și de deschiderea piețelor, România era un stat izolat în propria mizerie. Astăzi, criticii Bruxelles-ului își scriu diatribele pe iPhone-uri, conduc mașini germane pe drumuri (cât de cât) asfaltate și se bucură de libertatea de expresie garantată tocmai de valorile pe care le atacă.
Prima generație cu toaleta în casă dă lecții de geopolitică
Poate cea mai crudă realitate pe care acești domni o ignoră este saltul civilizațional imens pe care l-a făcut România. Să fim sinceri: mulți dintre cei care astăzi urlă împotriva „decadenței vestice” fac parte din prima generație care are, în mod constant, toaleta în interiorul casei și apă curentă la robinet.
Este ușor să faci filozofie geopolitică și să flirtezi cu ideile putiniste când ai burta plină și confortul asigurat de economia de piață europeană. Este un tupeu fantastic să te plângi de „jugul” Bruxelles-ului, când alternativa istorică – cea spre care ne împing subtil sau direct acești actori – este modelul rusesc. Un model unde, apropo, un sfert din populație încă folosește latrina din fundul curții, în timp ce liderii lor invadează țări vecine. Nu putem spune că drumul spre economia de piață a fost unul corect, dar trebuie să fim realiști și să recunoaștem că am evoluat enorm în ultimii 36 de ani.
Sindromul slugii care se crede stăpân
Dan Dungaciu, cu analizele sale sofisticate despre cum Vestul nu ne înțelege, și George Simion, cu circul său mediatic, nu sunt decât fațetele aceleiași monede. Ei vând iluzia că România ar putea fi o „Elveție a Estului”, ignorând faptul că, fără umbrela UE și NATO, am fi fost doar o altă Belarus sau Moldova, la cheremul Moscovei.
Dungaciu și Simion sunt deranjați de Bruxelles? Foarte bine. Să aibă curajul să renunțe la privilegiile aduse de apartenența la lumea civilizată. Să renunțe la fondurile europene, la libera circulație și la prosperitatea (chiar și imperfectă) a ultimilor 36 de ani. Până atunci, lamentările lor rămân doar zgomotul unor profitori care au uitat prea repede cum arată viața fără hârtie igienică la raft.
