„Iuda” Simion mușcă mâna care l-a hrănit timp de 10 ani și minte în legătură cu excluderea lui Marius Lulea din partid.
Tensiuni fără precedent zguduie temeliile partidului AUR, scoțând la iveală un episod clasic de trădare și ingratitudine politică. George Simion, liderul formațiunii, a lansat recent un atac nejustificat la adresa lui Marius Lulea, unul dintre fondatorii partidului și omul care, practic, l-a susținut și l-a inventat politic. Transformându-se într-un veritabil „Iuda”, Simion mușcă acum cu ferocitate mâna care l-a hrănit.
Motivul acestui conflict? Marius Lulea, un apropiat istoric al lui Simion, a îndrăznit în ultimele zile să facă un gest de normalitate democratică: a criticat public direcția greșită în care se îndreaptă formațiunea politică pe care chiar el a ajutat-o să ia ființă.
Deranjat profund de vocile disidente și incapabil să accepte critica, George Simion a reacționat printr-o dezinformare crasă. Liderul AUR a ieșit public afirmând că Lulea nu mai face parte din partid și că acesta „vorbește doar în numele lui”.
Această declarație ascunde însă un dublu strat de ipocrizie și minciună.
În primul rând, atacul lui Simion este îndreptat exact împotriva omului care l-a scos din sărăcie. Timp de 10 ani, Marius Lulea a fost cel care i-a asigurat un salariu constant actualului șef de partid, deși surse din anturajul acestora susțin că Simion nu ar fi trecut niciodată pe la locul de muncă pentru a-și justifica remunerația. În loc de recunoștință față de binefăcătorul său, liderul AUR alege astăzi calea linșajului public.
În al doilea rând, afirmația lui George Simion cum că Lulea ar fi fost înlăturat din partid este o minciună cap-coadă. Marius Lulea nu a fost dat afară din AUR. Conform regulilor de bază și statutului, membrii fondatori ai formațiunii nu pot fi excluși pur și simplu la ordinul șefului, ei păstrându-și automat, în cel mai rău caz, statutul de simplu membru.
Încercarea lui Simion de a-l șterge pe Lulea din istoria și prezentul partidului printr-o declarație mincinoasă este nu doar o încălcare a propriilor reguli de partid, ci și o dovadă a unui caracter îndoielnic. Dincolo de jocurile de putere specifice politicii dâmbovițene, acest episod ridică o mare întrebare pentru alegători: ce garanții de loialitate poate oferi țării un lider care nu are nicio reținere în a-și trăda și denigra propriul binefăcător? Când „Iuda” se instalează la conducere, recunoștința este prima care dispare.
