Școală pe stomacul gol pentru copiii care învață după-amiaza. Cantina, pauza mare și mâncarea caldă sunt un lux în România

„Mănâncă acum, că până diseară nu mai apuci!” – a ajuns să fie mantra dimineților noastre. Am ajuns să îmi fac mai mari griji de faptul că băiatul meu preadolescent mănâncă total haotic decât de rebeliunile vârstei. Începe orele la 12.30 și le termină în jur de 18.00, iar uneori are seara și antrenamente. Mănâncă prea mult la micul-dejun ca să compenseze lipsa prânzului, la școală nu poate mânca decât sandviciuri, iar seara se bat șapte turci la gura lui de cât de foame îi este. O alimentație total dezechilibrată pentru un copil la vârsta pubertății, în plină creștere.  

În majoritatea țărilor europene, masa de prânz la școală este o regulă. Este o garanție a statului că elevul primește o masă caldă, echilibrată. La noi? Masa caldă în școli rămâne un proiect-pilot etern, o promisiune electorală care se stinge imediat ce se închid urnele. Beneficiază de ea, din când în când, un număr minuscul de copii.

În realitate, sistemul nostru de învățământ pare conceput pentru niște ființe care nu au nevoi fiziologice. În foarte multe școli, copiii, începând din clasa a V-a până în a X-a, învață de la 12.00 până la 18.00 sau 19.00. Din cauza lipsei de spațiu, în unele cazuri și clasele din ciclul primar au ore de la 11.00 la 16.00. Sunt școli suprapopulate, unde copiii învață în două sau chiar trei schimburi. Au pauze de 5 sau 10 minute în care abia au timp să ajungă la toaletă, darămite să mănânce corect o masă completă. Și, peste toate, lipsa totală a unor spații dedicate. Copiii mănâncă pe colțul băncii, deasupra caietelor. Nici nu vreau să îmi imaginez condițiile de igienă.

Este frustrant să vezi cum, ca părinte, ești lăsat singur în această luptă cu biologia. Le cerem performanță. La televizor se vorbește cu emfază de „clase de excelență”, dar copiii ăștia nu au condițiile minime pentru a nu leșina de foame între ora de matematică și cea de fizică.

Strategia mea de supraviețuire. Micul dejun de la ora 11:00

În acest haos, am ajuns să fac adevărate scheme de inginerie alimentară. Cazul meu particular este, probabil, oglinda multor case din România. Am un preadolescent de 12 ani care crește accelerat. Într-o lună i-au rămas mici toți pantalonii, iar palmele lui par să se mărească peste noapte. Nevoia lui calorică este uriașă. Dar cum să fac să reziste? Am observat că dacă mănâncă la 8 dimineața, când se trezește, până la 12.00 când pleacă la școală este deja înfometat. Așa că ori ia prânzul la 11.30, ori nu îl mai ia deoc. Ca să mă asigur că totuși mănâncă așa cum trebuie, am transformat prima masă a zilei într-un brunch, un amestec de mic-dejun și prânz. Iată că sistemul de învățământ românesc ne învață să fim fancy fără să vrem neapărat.

Acest brunch conține omlete bogate în brânzeturi și legume, șnițele, piure de cartofi, salate mai complexe, cașcaval pane sau orice alt preparat mai bogat caloric.

Arta imposibilă a pachetului pentru un „uriaș” în creștere

Apoi vine provocarea numărul doi: pachetul. Ce îi pui unui adolescent în ghiozdan? Dacă îi pun fructe, se întorc neatinse. Dacă îi pun iaurt, mi-e teamă că se varsă peste toate cărțile și caietele sau că se strică în căldura din clasă. Mâncare gătită de orice fel este imposibil să îi pun pentru că nu are unde să mănânce. Să scoți un recipient cu mâncare gătită (chiar și un orez cu pui sau o mâncare de mazăre) în mijlocul clasei, unde colegii tăi se joacă sau se înghesuie, este aproape imposibil. Mirosul îi jenează, colegii mai „cool” fac glume, iar timpul este inamicul suprem. Așa că ajunge să mănânce rapid, ceva ce poate fi ținut într-o mână. Așa am devenit expertă în sandvișuri-gigant. Dar oricât de mult m-aș strădui să pun în ele proteină de calitate, verdețuri și grăsimi sănătoase, rămâne problema demnității și a spațiului.

Foamea de seară și cercul vicios

Iar marea mea îngrijorare culminează cu momentul în care se întoarce acasă. Uneori, nici măcar nu ajunge acasă, ci îmi scrie de pe drum să îmi spună ce îi este foame. Când intră pe ușă, după ora 18:00 sau chiar 19:00, este un „lup” flămând. Este momentul în care organismul lui, privat de nutrienți toată ziua, cere totul deodată.

Vine acasă „hămesit”, cum spuneau bunicile noastre. Și mănâncă. Mănâncă mult, mănâncă repede și, din păcate, mănâncă la o oră la care corpul ar trebui să se pregătească de odihnă, nu de o digestie greoaie. Ciorbă, felul doi, poate și ceva dulce. În zilele cu antrenament, are timp doar să vină acasă și să se schimbe în echipamentul sportiv. Nu apucă să mănânce decât ceva rapid, pentru că altfel întârzie. Este momentul pentru un alt sandvici mâncat pe drum, un kefir sau o banană, așa că masa principală devine cea de seară.

Știu că acest tipar alimentar este nesănătos. Știu că somnul îi va fi agitat, că metabolismul lui este forțat și că acest „ospăț” nocturn este doar rezultatul unei zile de privare.

Ani întregi de alimentație greșită

Majoritatea copiilor funcționează așa din clasa a V-a până aproape de finalul liceului. De la 10 ani până aproape de 18. Toată perioada adolescenței și a pubertății o petrec în acest ritm haotic de a mânca. Apoi ne întrebăm de ce crește de la an la an numărul cazurilor de obezitate în rândul lor, de ce suferă de boli ala sistemului digestiv.

Copilul meu are noroc că în majoritatea zilelor lucrez de acasă. Astfel, mă asigur să mănâncă cât se poate de corect mesele pe care apucă să le aibă. Dar îmi spune des că are foarte mulți colegi care nu au pachețel și nici nu mănâncă de dimineață pentru că sunt singuri acasă și nu au tragere de inimă să se pună singuri la masă. Părinții de obicei le dau bani să își ia ceva de la magazin. Ronțăie toată ziua floricele, chipsuri, biscuiți și beau sucuri.

Modul în care este făcut programul școlar mi se pare o dovadă în plus a faptului că autoritățile nu țin cont absolut deloc de nevoile reale ale unui copil. Nici măcar nu mai visez să aibă o masă caldă asigurată de școală. S-a promis de atâtea ori și nu s-a făcut niciodată încât nu pot să decât să zâmbesc amar ca la o glumă neagră. Dar aș vrea măcar o sală de mese unde, într-o pauză mare, să poată merge copiii să mănânce și altceva decât niște sandviciuri. Oare e prea mult?