De ce contextul internațional favorizează acum, mai mult ca oricând, Unirea României cu R. Moldova
Istoria ne învață că marile schimbări de hărți și destine naționale au loc în ferestre scurte de oportunitate, deschise de crize majore. Analiza rece a contextului geopolitic actual indică faptul că ne aflăm într-un astfel de moment astral, poate unic în ultimul secol. Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a spulberat vechea ordine de securitate europeană și a anulat reticențele cancelariilor occidentale față de modificarea frontierelor în scopul stabilizării. Dacă acum câțiva ani Unirea Republicii Moldova cu România era privită cu scepticism la Berlin sau Paris, astăzi ea este analizată tot mai serios ca fiind singura soluție viabilă pentru a securiza flancul estic al NATO și a elimina o zonă de vulnerabilitate cronică.
Slăbirea Federației Ruse, prinsă într-un război de uzură și izolată internațional, creează vidul de putere necesar pentru ca Republica Moldova să facă pasul decisiv. Moscova nu mai are capacitatea politică și nici militară de a bloca un proces democratic de reunificare, mai ales dacă acesta este susținut ferm de Statele Unite și Uniunea Europeană. În acest peisaj, România se profilează ca un pilon de stabilitate regională, o țară membră NATO și UE cu o economie în creștere și o armată în plin proces de modernizare, capabilă să absoarbă și să securizeze teritoriul dintre Prut și Nistru. Parteneriatul strategic dintre România și SUA este la cel mai înalt nivel, oferind garanțiile de securitate necesare unui astfel de demers istoric.
Rolul președintei Maia Sandu în această ecuație este fundamental. Prin diplomația sa activă și prin reformele interne, ea a câștigat încrederea totală a liderilor occidentali, demonstrând că Republica Moldova nu este un stat eșuat, ci o națiune europeană ținută ostatică de istorie. Curajul ei de a înfrunta amenințările rusești și de a gestiona crizele suprapuse (energetică, a refugiaților, economică) a pregătit terenul psihologic și politic pentru Unire. Românii de pe ambele maluri conștientizează că aderarea la UE ca stat independent poate dura 15-20 de ani, un timp pe care Moldova nu îl are la dispoziție având în vedere agresivitatea Rusiei. Unirea este „scurtătura” acceptată tacit de Occident pentru a aduce instantaneu acest teritoriu sub umbrela democratică.
Anul 2026 ar putea deveni borna istorică a acestui proces. Pe măsură ce infrastructura energetică și de transport se interconectează tot mai mult – poduri noi peste Prut, linii de înaltă tensiune, gazoducte – granița devine tot mai irelevantă. Integrarea instituțională, legislativă și economică ar putea fi rapidă, urmând modelul german, dar cu lecțiile învățate. Pericolul rusesc a acționat ca un catalizator, accelerând istoria. Ceea ce părea imposibil devine inevitabil. Într-o Europă care se reînarmează și își redefinește arhitectura de securitate, o Românie Mare nu este doar un vis secular împlinit, ci o necesitate strategică pentru NATO și un act de justiție pentru un popor care a suferit prea mult. Astfel, Unirea devine proiectul de țară care va defini secolul XXI pentru națiunea română.
