Justiția își bate joc de români. CCR și Curtea de Apel, amânări sincron pe două decizii cruciale

Curtea de Apel București a amânat din nou nou pronunțarea unei decizii în ceea ce privește cererile de suspendare formulate de avocata Silvia Uscov, membră AUR, împotriva numirii a doi judecători CCR, Dacian Dragoș și Mihai Busuioc. Judecătoarea Olimpiea Crețeanu a stabilit un nou termen pe 30 ianuarie. Amintim că Dacian Dragoș a fost numit de către președintele Nicușor Dan, în timp ce Mihai Busuioc de Senat, la propunerea PSD.
Curtea de Apel București a amânat decizia până pe 30 ianuarie. Judecătoarea Olimpiea Crețeanu mai are nevoie, astfel, de două săptămâni pentru a decide dacă îi suspendă sau nu pe cei doi judecători CCR.
„Amână pronunţarea la data de 30.01.2026, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Pronunţată azi 16.01.2026 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”, se arată în minuta judecătorească.
Tot vineri, și CCR a amânat să dea o decizie în ceea ce privește constituționalitatea noii legi a pensiilor speciale ale magistraților. CCR se va reuni din nou pe 11 februarie. Fără adoptarea reformei, și adoptarea bugetului pe anul 2026 devine o misiune din ce în ce mai grea.