Combinatorii mioritici nu știu ce pericol îi așteaptă. Războiul și eventuala ieșire a SUA din NATO îi va aduce mai aproape de ziua judecății
Pe fondul războiului dus de Rusia împotriva Ucrainei și al dezbaterilor tot mai tensionate din spațiul occidental privind costurile securității colective, România se confruntă cu un risc pe care mulți îl tratează încă superficial: vulnerabilitățile interne, alimentate de oportunism, corupție și „descurcăreală” ridicată la rang de sistem.
Experți în securitate și guvernanță avertizează că, într-o regiune aflată sub presiune militară și informațională, slăbiciunile interne pot deveni un multiplicator de risc. Contracte umflate, achiziții publice făcute „pe șest”, instituții căpușate politic și rețele de influență care blochează reforme critice nu mai sunt doar subiecte de morală publică, ci probleme directe de reziliență națională.
În paralel, discuțiile recurente despre o eventuală recalibrare a angajamentului SUA față de securitatea europeană, inclusiv scenarii vehiculate în spațiul public despre retrageri sau diminuări de rol – au intensificat neliniștea în capitalele est-europene. Chiar și fără a se concretiza, astfel de ipoteze obligă statele de pe flancul estic să ia în calcul un lucru simplu: dependența excesivă de garanții externe, combinată cu vulnerabilități interne, poate crea o combinație periculoasă.
În acest context, „combinatorii” – cei care prosperă din breșe administrative, relații politice și lipsa de sancțiuni – pot deveni, involuntar sau nu, facilitatori ai instabilității. Când instituțiile sunt slăbite, propaganda prinde mai ușor, investițiile strategice sunt întârziate, iar capacitatea statului de a reacționa la crize scade. Într-un mediu de securitate degradat, nota de plată nu se mai oprește la bugete: se poate traduce în infrastructură critică expusă, încredere publică prăbușită și spațiu de manevră redus în fața presiunilor externe.
Semnalul transmis de analiști este unul tăios: România nu-și mai permite „șmecheria” ca politică neoficială. În vremuri stabile, corupția pare „doar” o frână. În vremuri de război la graniță și incertitudini strategice, corupția și capturarea instituțiilor devin risc de securitate.
Concluzia care se conturează este că întărirea apărării nu înseamnă doar echipamente și bugete, ci și reforme, transparență, controale reale și pedepsirea rețelelor care tratează statul ca pe o pradă. Pentru că, într-un peisaj regional volatil, o țară vulnerabilă pe dinăuntru devine mai ușor de presat din afară.
