Curtea Constituțională a României a mai bifat un episod din serialul care a transformat-o, în ultimii ani, din arbitru constituțional în scut politic pentru privilegiați. Blocarea eliminării pensiilor speciale nu este o simplă decizie juridică, ci un nou abuz instituțional mascat în limbaj tehnic, prin care CCR își reafirmă rolul de paznic al unui sistem construit pe inechitate.
În timp ce milioane de români trăiesc cu pensii de subzistență, iar guvernele se întrec în discursuri despre „responsabilitate fiscală” și „solidaritate”, CCR a decis că privilegiile unei caste sunt mai importante decât echitatea socială. De fiecare dată când Parlamentul încearcă, timid sau mimat, să taie aceste rente speciale, Curtea apare prompt, cu paragrafe stufoase și argumente reciclate, pentru a salva sistemul.
Decizia nu este una izolată. Este parte dintr-un tipar. CCR a devenit mecanismul prin care PSD, partidul care a patronat și extins pensiile speciale, își spală mâinile în fața electoratului. La televizor, liderii PSD se declară „pentru eliminare”. În realitate, știu foarte bine că funia este ținută strâns de Curte, iar orice tentativă de reformă va fi sugrumată înainte să producă efecte. CCR face munca murdară, PSD mimează neputința.
Ipocrizia este totală. Judecătorii CCR, beneficiari direcți sau indirecți ai sistemului de privilegii, decid asupra propriilor avantaje, invocând stabilitatea juridică și drepturi câștigate. Este conflict de interese în formă pură, tolerat și normalizat. Nicio altă categorie profesională din România nu se bucură de atâta protecție constituțională pentru venituri obscene, rupte complet de contributivitate.
În acest timp, discursul despre reforme structurale devine o glumă proastă. România este blocată într-un cerc vicios: politicienii promit, CCR anulează, iar nota de plată este trimisă cetățenilor obișnuiți. Tăieri de la investiții, taxe mai mari, împrumuturi externe, toate justificate de „lipsa banilor”, bani care, însă, nu lipsesc niciodată pentru pensiile speciale.
CCR nu mai este doar o instituție. Este simbolul capturării statului. O curte care apără privilegii, nu Constituția. Iar pentru PSD, această Curte funcționează ca o funie de siguranță: suficient de strânsă cât să țină în viață sistemul, suficient de discretă cât să permită partidului să pozeze, ipocrit, în reformator. România reală rămâne, ca de obicei, fără apărare.
