Ciolacu Ninel Peia, senator recent ales, nu este „suveranistul independent” pe care îl prezintă unele tabloide, ci un politician al cărui parcurs reflectă mai degrabă osatura pragmatică și ușor adaptabilă a echipelor politice din România.
Peia a fost inițial membru al Partidului Social Democrat (PSD), din care a fost exclus în 2016 după ce a lansat teorii controversate privind vaccinurile, ceea ce vorbește despre o relație instabilă și oportunistă cu formațiunea care l-a promovat politic. Ninel Peia a intrat mai apoi în jocurile politice fiind dirijat de Marcel Ciolacu. Fiul său a fost angajat la cancelaria premierului, iar acesta a fost readus în politică prin intermediul SOS România. Peia este foarte apropiat și de Gabriela Firea.
De atunci, traseul său politic a fost unul fluid: a fondat și condus Partidul Neamul Românesc, o formațiune cu retorică populist-conspiraționistă, a trecut prin SOS, iar acum figurează în Grupul senatorial „PACE – Întâi România”.
Această adaptare continuă nu indică un suveranism autentic, ci o dorință de a rămâne relevant în jocul puterii, în alianțe dictate mai mult de interese politice decât de principii clare. Astfel de mutări sunt tipice într-un sistem dominat de „baroni” locali și structuri de partid care schimbă poziții în funcție de oportunități, nu de agenda publică.
Și mai grav este faptul că, în ciuda retoricii sale aprinse și a declarațiilor răzvrătite din Parlament, Peia nu are un portofoliu vizibil de inițiative legislative cu impact real și nici o susținere populară solidă. Activitatea sa parlamentară, publicată oficial, consemnează un număr restrâns de declarații și moțiuni, fără proiecte de lege promulgate sau inițiative marcante până acum.
În plus, scenele politice de la București sunt dominate de rețele clientelare în care politicieni medii sunt reciclați în funcții și poziții de influență – uneori chiar în cancelarii guvernametale – pe baza loialității față de șefii de partid. Chiar dacă nu există dovezi publice verificabile că fiul lui Peia ar fi lucrat în cancelaria premierului Ciolacu, mecanismele nepotismului și clientelismului sunt larg criticate în mediile civice și jurnalistice pentru că subminează meritocrația în administrație.
Rezultatul? Politicieni precum Ninel Peia devin figurine utile în teatrul de marionete al partidelor mari, aflate în competiție pentru putere și resurse, fără ca performanțele lor reale să conteze pentru electoratul român. În loc să fie lideri autentici ai schimbării, ei se transformă în executanți din umbră ai unor grupuri de interese consolidate, alimentând cinismul și deziluzia publică față de clasa politică.
