În România, ruptura dintre cetățeni și clasa politică se adâncește vizibil. În timp ce milioane de oameni își calculează fiecare leu pentru mâncare, căldură și medicamente, politicienii trăiesc tot mai confortabil, protejați de salarii mari, privilegii și rețele de influență. Sărăcia se extinde, iar prosperitatea rămâne concentrată sus.
Inflația a erodat veniturile reale, taxarea muncii a rămas ridicată, iar serviciile publice nu s-au îmbunătățit. Pentru cei de jos, „creșterile” sunt simbolice și înghițite instant de scumpiri. Pentru cei de sus, veniturile sunt indexate, beneficiile sunt păstrate, iar costurile greșelilor sunt transferate populației. Aceasta nu mai este o deviație, ci un model.
Statul ar fi trebuit să fie amortizorul dezechilibrelor. În schimb, a devenit amplificatorul lor. Politicile publice au favorizat consumul pe datorie, importurile și risipa, nu producția, munca și economisirea. Rezultatul: o clasă de mijloc tot mai subțire și o masă mare de oameni împinși spre vulnerabilitate.
Discrepanțele sociale nu sunt doar o problemă morală, ci un risc economic major. O societate în care majoritatea sărăcește nu poate susține creștere durabilă, stabilitate sau coeziune. Tensiunile cresc, încrederea dispare, iar migrația devine soluția tăcută.
Când săracii devin mai săraci, iar politicienii mai bogați, nu mai vorbim despre guvernare, ci despre ruptură. Iar fără corecții reale, tăierea risipei, reducerea taxării muncii, sprijinirea producției interne, această ruptură va continua să se adâncească.
