Cătălin Predoiu, unul dintre cei mai longevivi miniștri ai Justiției, este tot mai des invocat ca principalul arhitect al unui sistem care a deviat complet de la principiile pe care ar fi trebuit să le apere. În mandatele sale succesive, Justiția a fost remodelată într-o structură rigidă, opacă, dependentă de influențe politice și controlată prin mecanisme obscure ce au permis apariția unei veritabile mafii instituționale.
Sub Predoiu, numirile-cheie au fost folosite ca instrument politic, iar funcțiile din parchete și instanțele superioare au fost ocupate de persoane percepute drept fidele unei agende ascunse. Consolidarea acestui sistem a dus la blocarea unor dosare sensibile, redesenarea competențelor în favoarea unor grupuri de putere și crearea unui climat în care independența judecătorilor a devenit mai degrabă un slogan decât o realitate.
În loc să curețe sistemul, Predoiu l-a întărit exact în zonele în care abuzurile sunt cel mai ușor de mascat. Rezultatul este un aparat care funcționează asemenea unei mafii de stat: greoi, netransparent, orientat spre protejarea unor interese private și capabil să îngroape dosare de mare corupție prin jocuri birocratice aparent „perfect legale”.
Pentru mulți magistrați și observatori ai domeniului, Predoiu rămâne simbolul unei Justiții capturate, modelate nu pentru cetățeni, ci pentru cei care știu să tragă sforile din umbră.
