Furnizarea apei în localităţile afectate din Prahova şi Dâmboviţa nu va fi reluată mai devreme de o săptămână, anunță autoritățile

Furnizarea de apă potabilă către cei peste 107.000 de oameni din judeţele Prahova şi Dâmboviţa care nu primesc apă, de vineri seară, din cauza unor probleme apărute la barajul Paltinu s-ar putea relua de săptămâna viitoare. Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova a anunţat, luni, că, deşi de marţi se va relua furnizarea apei din lacul de acumulare, aceasta nu va ajunge la consumatorul final „mai devreme de luni”, pentru că staţiile de tratare trebuie amorsate, iar instalaţiile trebuie umplute cu apă. Prefectul de Prahova anunţă că va cere Guvernului să asigure necesarul de apă potabilă pentru populaţia afectată.
„De mâine, zic eu, începând cu ora 12, se va începe reluarea furnizării apei, dar, şi asta este cel mai important, nu ajunge la beneficiar mai devreme de ziua de luni. De ce? Pentru că staţiile de tratare trebuie amorsate, trebuie umplute instalaţiile cu apă, un proces tehnologic care durează mai multe zile. Ce ne dorim? Ne dorim ca lucrările ulterioare care se vor face la acele goliri de fund ale barajului să se facă asigurând şi soluţii alternative astfel încât să nu mai ajungem într-o situaţie de genul ăsta”, a declarat, luni, preşedintele CJ Prahova, Virgiliu Nanu.
Întrebat dacă e posibil ca situaţia să se repete, şeful CJ Prahova a răspuns: „Sută la sută”.
„În momentul când începem să facem o astfel de lucrare, nu poţi demara şi să nu ai acel bazin de apă curată, să nu ai aducţiunea de la acel bazin de apă curată. Adică ar trebui întâi să intervenim rapid pe aceste soluţii şi după aceea să facem intervenţia la baraj. Din punctul meu de vedere trebuie făcut un plan urgent de intervenţie şi găsirea unor soluţii alternative că altfel vom ajunge în aceeaşi situaţie. Deci asta să fie clar pentru toată lumea. Dacă nu venim şi cu o soluţie alternativă vom ajunge tot aici. Noi acum nu facem altceva decât să revenim la starea iniţială, dar problema barajului tot n-a fost rezolvată”, a arătat Virgiliu Nanu.
La rândul său, prefectul judeţului Prahova, Daniel Nicodim, a afirmat, luni, că va fi nevoie de o nouă şedinţă a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care să se solicite Guvernului asigurarea de apă potabilă pentru populaţia afectată până săptămâna viitoare, având în vedere că s-a aprobat scoaterea din rezerva statului a cantităţii de apă necesare până miercuri.
„Nu vreau să mă mai pronunţ pe soluţii, pe soluţii tehnice, pentru că pe soluţii tehnice trebuie să s pronunţe specialiştii de la Apele Române, aceiaşi specialişti care au luat decizia astăzi că luni se va da drumul la apă, au fost şi la mine în birou, într-o şedinţă sâmbătă, şi atunci mi-au spus că vor da drumul la apă la 48-24 de ore, la 72 de ore, după ce se opreşte codul portocaliu. De asta, ne-am făcut şi această strategie, să cerem de la Guvern apă până miercuri. Acum văd că curg alte 72 de ore, plus alte 24, plus alte 50, nu vreau să mai mă pronunţ pe aceste chestii. Cer Ministerului Mediului să-şi adune specialiştii şi când îi trimit să găsească o soluţie, să nu se mai certe între ei”, a declarat prefectul judeţului Prahova.
Pompierii continuă luni să distribuie apă menajeră şi baxuri cu apă potabilă populaţiei din judeţele Prahova şi Dâmboviţa, afectată de lipsa apei ca urmare a scăderii semnificative a nivelului apei în barajul de la Paltinu, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Aceste acţiuni de sprijin sunt operaţionalizate ca urmare a Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 32 din 30 noiembrie 2025, prin care au fost aprobate măsuri urgente destinate comunităţilor afectate de sistarea alimentării cu apă precum şi a deciziilor Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă. Măsurile rămân în dinamică, iar distribuirea apei continuă în funcţie de nevoile identificate la nivel local, mai informează sursa citată.