Știrile 60m.RO

Datoria guvernamentală a urcat in iulie la 58,9% din PIB

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în iulie 2025, până la 1.070,18 miliarde lei, de la 1,039,96 miliarde de lei, în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF), transmite Agerpres.

Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut până la nivelul de 58,9%, de la 57,3% în iunie (PIB conform comunicatului INS din 10 octombrie 2025).

În iulie 2025, datoria pe termen mediu şi lung a crescut la 1.004,9 miliarde de lei, de la 975,238 miliarde de lei, în iunie 2025, iar cea pe termen scurt a urcat la 65,19 miliarde lei, de la 64,62 miliarde de lei, în luna anterioară.

Cea mai mare parte din această datorie, respectiv 884,026 miliarde de lei, era reprezentată de titluri de stat. Împrumuturile se cifrau la 166,6 miliarde de lei. Datoria în moneda naţională se ridica la valoarea de 489,747 miliarde lei, cea în euro la 465,49 miliarde de lei, echivalent, iar datoria în dolari americani la 112,96 miliarde, echivalent lei.

Conform datelor Ministerului Finanţelor, în iulie, datoria administraţiei publice centrale a crescut la 1.046 miliarde lei, de la 1.015,85 miliarde lei în iunie 2025, din care 980,833 miliarde de lei pe termen mediu şi lung.

Cea mai mare parte a datoriei administraţiei centrale era contractată în lei (470,485 miliarde de lei) şi în euro (460,58 miliarde de lei, echivalent).

Datoria administraţiei publice locale a urcat la 24,175 miliarde de lei, de la 24,005 miliarde de lei în luna anterioară, din care 24,156 miliarde de lei pe termen mediu şi lung.

Totodată, în a şaptea lună a acestui an, datoria internă a administraţiei publice se cifra la 523,116 miliarde de lei (522,189 miliarde lei în iunie 2025), respectiv 28,8% din PIB (28,8% din PIB, în luna anterioară), din care 503,704 miliarde de lei datorie a administraţiei centrale şi 19,411 miliarde de lei datoria administraţiei locale.

Potrivit sursei citate, datoria externă a administraţiei publice era în cuantum de 547,063 miliarde de lei (517,668 miliarde lei, în luna precedentă), respectiv 30,1% din PIB (28,5% din PIB, în iunie 2025), din care 542,299 miliarde de lei datorie externă a administraţiei publice centrale şi 4,764 miliarde de lei datoria externă a administraţiei publice locale.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button