Pacientul Drulă nu mai are multe zile de campanie. Rămâne de văzut cine îi va trage preșul de sub picioare

Campania lui Cătălin Drulă pentru Primăria Capitalei a ajuns într-un punct în care nici măcar medicii politici nu mai pot face mare lucru. Candidatul USR, supranumit deja de internauți „Pacientul Drulă”, pare să se zbată între declarații cringe, promisiuni imposibile și un electorat tot mai iritat de discursurile sale moralizatoare.
În ultimele zile, tratamentul aplicat campaniei sale include combinații periculoase: doze de aroganță, pastile de agresivitate și perfuzii de sloganuri reciclate. Din păcate pentru el, efectele adverse sunt devastatoare: reacții negative pe rețelele sociale și atacuri isterice la adresa adversarilor.
Medicii de gardă ai USR încearcă disperat să-l stabilizeze, dar simptomele sunt clare:
– lipsă severă de conexiune cu problemele reale ale Bucureștiului,
– reacții nervoase la întrebări simple,
– promisiuni fără fundament,
– și o stare persistentă de negare a realității politice.
Pe culoarele politicii Capitalei, zvonurile circulă frenetic: se pare că „Pacientul Drulă” nu mai are multe zile de campanie. Prognosticul e rezervat, iar evoluția depinde în mare parte de cine va apuca să îi tragă primul preșul de sub picioare, electoratul dezamăgit, colegii care fug pe ușa din dos sau rivalii politici deja pregătiți cu certificatul de deces electoral.
În timp ce Drulă continuă să vorbească singur despre „schimbarea orașului”, realitatea din sondaje arată altceva. Campania lui e pe perfuzii, iar aparatele bipăie tot mai încet.
Rămâne de văzut doar cine va opri aparatul. În ritmul acesta, finalul e previzibil: Pacientul nu răspunde la tratament.