Oamenii lui Băsescu la butoanele TVR! Adriana Săftoiu, propusă șefa TVR de PNL

Adriana Săftoiu (58 de ani) va fi propusă șefa televiziunii publice TVR de către PNL, au declarat surse liberale. Ea ar urma să îl înlocuiască în funcția de președinte-director general pe jurnalistul Dan Turturică.
Informația a fost publicată în premieră de Libertatea și confirmată de G4Media.
În PNL au mai fost vehiculate numele lui Vlad Pufu și Vlad Nistor.
Adriana Săftoiu a fost consilier prezidențial al fostului președinte Traian Băsescu, după care a devenit parlamentar.
Ea a fost jurnalistă în anii 90.
De notat că și fostul său soț, Claudiu Săftoiu, a condus TVR din funcția de președinte-director general.
Adriana Săftoiu a absolvit în 1993 Facultatea de Litere din cadrul Universității din București. În perioada studenției, a făcut parte din conducerea Ligii studenților de la Universitatea din București (1990-1993), potrivit CV-ului său.
A lucrat ca ziaristă la Rompres și Mediafax, iar în perioada 1998-2000 a fost purtător de cuvânt al guvernului, după care a devenit director de cabinet al ministrului transporturilor, Traian Băsescu (2000-2001).