Știrile 60m.RO

Polițiștii au împușcat un bărbat din Galați: A atacat un agent cu o sabie în curtea fostei concubine

Un bărbat din comuna Tălpici, județul Galați, a fost împușcat de polițiști după ce a atacat un agent cu o sabie, în timp ce oamenii legii verificau situația unei femei care îl denunțase anterior pentru violență domestică.

Agresorul, vizat de un ordin de protecție, a fost rănit la picioare și transportat la spital, fiind conștient în momentul intervenției echipajului medical.

”Astazi, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Tecuci, s-au deplasat pentru verificări, la domiciliu unei femei, din localitatea Tălpici, jud Galați, victimă într-un dosar de violență în familie.

La fața locului, în curtea locuinței femeii, se afla fostul concubin, față de care este emis un ordin de protecție.

Bărbatul avea asupra sa o sabie și s-a manifestat agresiv, încercând să lovească un polițist, motiv pentru care agenții de poliție au executat mai multe focuri cu armamentul din dotare, atât în plan vertical cât și asupra agresorului, acesta fiind rănit în zona membrelor inferioare.

Bărbatul a fost imobilizat ulterior acesta fiind preluat de un echipaj medical, conștient.

Se continuă cercetările”, conform unor surse judiciare.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button