Știrile 60m.RO

Mafia PNL! Cine i-a împrumutat 300 de mii de lei lui Ciprian Ciucu pentru campania electorală

Potrivit ultimei declarații de avere, completată în luna iunie, Ciprian Ciucu a împrumutat Partidului Național Liberal 278.000 lei în acest an, cel mai probabil bani pentru a fi folosiți în campania electorală. Pentru a face rost de această sumă, edilul a trebuit să se împrumute la rândul său de la alți trei liberali, toți cu funcții în administrația centrală sau companii de stat.

Ciprian Ciucu, bani pentru campania electorală

Ciprian Ciucu a câștigat fără emoții un nou mandat în fruntea Primăriei Sectorului 6 al Capitalei, cu peste 70% din voturile exprimate. Cu o victorie așteptată, la Sectorul 6 am avut o campanie electorală liniștită. Chiar și așa, primarul sectorului și președintele organizației PNL din sector și-a împrumutat partidul cu aproape 280.000 lei.

Suma este mult peste salariul anual pe care l-a încasat primarul Ciprian Ciucu anul trecut, care s-a ridicat 214.000 lei, cu 50.000 lei mai mult față de anul precedent. Pentru a face rost de această sumă, liderul liberal a împrumutat puțin peste 200.000 lei. Cei care l-au ajutat cu bani sunt tot nume importante din PNL, cu funcții importante în administrația centrală.

Concret, Ciprian Ciucu a împrumutat peste 99.000 lei de la Octavian Oprea, alți 74.000 de la Popa Cristin Nicolae și 30.000 lei de la Anton Cristian Ioan. În total este vorba de aproximativ 204.000 lei, împrumuturi pe care le va returna în acest an, cel mai probabil după ce AEP va deconta cheltuielile de campanie ale partidelor.

Ciprian Ciucu, declarație de avere 2024
Ciprian Ciucu, declarație de avere 2024

Cine sunt liberalii care l-au împrumutat pe Ciucu

Popa Cristin Nicolae, cel care i-a împrumutat 74.000 lei, este vicepreședintele organizației PNL Sector 6 și director executiv al ANCOM. Absolvent de Politehnică, ASE și cu un master la Academia de Informații „Mihai Viteazul”, acesta lucrează la ANCOM încă din anul 2003, însă a ajuns în funcția de conducere începând cu anul 2008.

Salariul încasat anul trecut de la ANCOM a fost de 365.000 lei. La această sumă se adaugă alți 35.000 lei, indemnizația primită din două sinecuri, liberalul fiind membru în consiliile de administrație a două companii din Capitală: Trustul de Clădiri Metropolitane și Compania Municipală Energetica.

În declarația sa de avere apare menționat împrumutul de 74.000 lei către primarul de sector (fără a-i menționa însă numele), plus un alt împrumut de 20.000 euro dat unei alte „persoane fizice”.

Popa Cristin Nicolae
Popa Cristin Nicolae, declarație de avere iunie 2024

Anton Cristian Ioan este fost consilier local la Sectorul 6, 2012-2016, ales pe listele PDL, care apoi a ocupat o funcție de conducerea în cadrul RADET, regia de termoficare aflată în subordinea Primăriei Capitalei. Începând cu ianuarie 2023 a ocupat funcția de director general interimar la Electrocentrale Group SA, companie deținută de Ministerul Energiei. De la începutul lunii ianuarie a fost numit în Consiliul de Administrație al companiei Titan Power, companie deținute de Electrocentrale SA.

În plus, acesta mai este angajat și la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană București. De aici, în anul 2023 a încasat 70.000 lei, la care se adaugă salariul de la Compania Municipală Energetică, 136.000 lei, plus indemnizația de la Electrocentrale, alți 140.000 lei.

În final, Octavian Oprea este noul director general al Electrocentrale Group SA, unul din locurile cele mai bine plătite de la companiile statului. Acesta a fost numit la conducerea companiei de stat în iulie 2023, inițial provizoriu pentru o perioadă de cinci luni, iar din martie 2024 a primit un mandat pe patru ani.

Octavian Oprea, și el membru PNL, era demis din funcția de secretar general al TNL dar și din cea de vicepreședinte al Autorității pentru Digitalizarea României cu un an înainte de această numire ca urmare a scandalului cu înregistrările de la Școala de Vară a PNL din stațiunea Venus în care liberalii scandau o cunoscută lozincă anti-PSD. Numirea lui Oprea în fruntea companiei de stat coincidea cu sosirea lui Sebastian Burduja, un apropiat al acestuia, la Ministerul Energiei. Oprea nu are experiență în domeniul energiei, lucrând din 2020 la Autoritatea pentru Digitalizarea României.

Oprea este și unul dintre cei doi angajați ai firmei Five Hall Events din Sibiu, de unde a câștigat un salariu de 30.000 lei în anul 2023. Firma are ca domeniu de activitate activități recreative și distractive, iar principalul acționar este Todea Steluța, o fostă consilieră liberală de la Sectorul 1, care între timp s-a specializat în psihologie, fiind autoarea a peste zece cărțulii în domeniu.

Cum și-au împrumutat liberalii bani între ei

Octavian Oprea, care menționează în ultima sa declarație de avere un împrumut de 100.000 lei către „o persoană fizică”, a fost și unul dintre candidații alianței PNL-PSD la alegerile europarlamentare din luna iunie. Acest lucru i-a permis să cheltuie circa 1,45 milioane lei în campania electorală, bani decontați de AEP. (A fost pe poziția 30, fără șanse la a obține un mandat de europarlamentar).

Octavian Oprea 2024
Octavian Oprea, declarație de avere 2024rares

Acest lucru se vede și în declarația sa de avere, unde menționează trei împrumuturi ce totalizează circa 1,4 milioane lei. Nu menționează însă de la cine a împrumutat aceste sume mari, în condițiile în care vorbim de un împrumut individual de 660.000 lei.

De altfel, majoritatea liberalilor nu menționează în declarațiile de avere de la cine au împrumutat sumele de bani pentru campania electorală. Unii menționează pur și simplu „persoană fizică”, iar alții nu le menționează deloc – declarațiile vizează anul fiscal 2023.

O excepție este deputata Mara Mareș, care a fost și ea candidat la alegerile europarlamentare. În cea mai recentă declarație de avere ea menționează și de la cine a luat bani pentru campania electorală. Astfel 125.000 lei au venit de la tată ei, Ioan Mareș, 575.000 lei de la proaspătul soț, Horia Szabo, alți 250.000 lei de la europarlamentarul liberal Cristian Bușoi și, cea mai mare sumă, 650.000 lei, a venit de la Rareș Bogdan, și el europarlamentar liberal și unul dintre cei mai bogați politicieni.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button