Știrile 60m.RO

Șefii SALROM, demiși

Șefii SALROM au fost demiși, la mai bine de patru luni de la dezastrul din Salina Praid. Decizia a fost luată prin votul acționarilor companiei de stat, iar anunțul a fost făcut de către ministru Economiei. Fosta echipă de management este acuzată că a ignorat toate neregulile care au dus la prăbușirea saline și că a făcut achiziții inutile și costisitoare.

„La Salrom, bătaia de joc s-a încheiat. Am reușit, împreună cu acționarul minoritar, să luăm această decizie prin vot. De ce abia acum? Pentru că a fost nevoie de analize, negocieri, de documente solide”, a scris Radu Miruță pe Facebook.

Acesta a precizat că a ales deja, pentru mandate temporare, trei profesioniști care au răspuns apelului de recrutare publicat pe pagina ministerului:

  • un director executiv cu experiență în explorare geologică, din comunitatea locală;
  • un auditor financiar, absolvent al ASE, expert în controlul cheltuielilor și management eficient;
  • un antreprenor din comunitatea Romanian Business Leaders.

Ministrul Economiei a mai afirmat că fosta conducere a Salrom „deja trimite avocați (și) amenință cu procese”.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button