Știrile 60m.RO

Bolojan refuză să plătească facturile firmelor. Datorii de 20 de miliarde de lei blochează economia

Guvernul Bolojan–Nicușor a adus economia în pragul colapsului. De luni de zile, statul nu își mai plătește datoriile către firmele care au executat lucrări și au livrat servicii. Restanțele depășesc 20 de miliarde de lei, iar mii de antreprenori sunt împinși spre faliment.

În loc să onoreze contractele și să susțină investițiile, guvernul a preferat să strângă banii pentru a acoperi găurile bugetare create de propria incompetență. Economia nu mai funcționează, iar neplata facturilor s-a transformat într-un lanț al blocajelor: firmele nu își mai pot plăti angajații, furnizorii și taxele.

Specialiștii atrag atenția că este o greșeală gravă să blochezi circulația banilor în economie. În loc să recupereze venituri, statul sufocă exact mediul privat care le generează. Singura soluție responsabilă este reducerea risipei publice și reluarea plăților către firmele care au muncit corect.

România trăiește astăzi sub un guvern care pedepsește munca și răsplătește birocrația. Rezultatul: o economie paralizată și o națiune care pierde încrederea în propriul stat.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button