Știrile 60m.RO

Companie ucraineană vizează exploatarea resurselor ascunse ale României: antracit și metale critice

Coal Energy, fost unul dintre cei mai mari producători de cărbune din Ucraina înainte de războiul cu Rusia, își propune să intre pe piața românească a resurselor naturale, vizând în special exploatarea antracitului, cel mai valoros tip de cărbune datorită conținutului ridicat de carbon.

Fondată în 2001 de omul de afaceri Victor Vyshnevetskyy și având sediul central în Luxemburg, Coal Energy își mută acum atenția asupra României, după ce războiul din Ucraina i-a afectat puternic activitatea. Compania a avut deja discuții cu autoritățile române, inclusiv cu Ministerul Energiei și Autoritatea Națională de Reglementare în Minerit, Petrol și Depozitarea Geologică a Dioxidului de Carbon, în încercarea de a obține licențele necesare pentru exploatarea resurselor locale. Finanțarea pentru primele etape ale proiectului este deja pregătită, ceea ce arată că planurile de extindere sunt într-un stadiu avansat.

Înainte de invazia rusă, Coal Energy era unul dintre principalii producători privați de cărbune din Ucraina, activând în special în Donbas, o regiune acum sub ocupație. După declanșarea conflictului, compania și-a schimbat strategia, intrând pe piața poloneză prin subsidiara Advanced Industrial Technologies, unde a oferit servicii auxiliare industriei miniere.

În România, firma vizează exploatarea antracitului, cel mai valoros tip de cărbune, datorită conținutului ridicat de carbon, dar și metalelor critice ascunse în haldele de deșeuri miniere. Aceste resurse includ elemente din categoria pământurilor rare, indispensabile pentru industriile de înaltă tehnologie.

Totuși, aceste planuri ridică numeroase îngrijorări. Specialiștii avertizează că un astfel de proiect ar putea conduce la exploatarea intensivă a resurselor României, în beneficiul unei companii străine, cu riscuri majore pentru mediu și cu un câștig redus pentru statul român. Lipsa unui control strict din partea autorităților ar putea transforma aceste resurse strategice în pierderi ireversibile, lăsând comunitățile locale să suporte consecințele ecologice și economice pe termen lung.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button