Călin Georgescu, trimis în judecată pentru acțiuni împotriva ordinii constituționale

Călin Georgescu a fost trimis în judecată într-un nou dosar alături de Horațiu Potra pentru acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, precum și alte infracțiuni.
Acuzațiile aduse fostului candidat la alegerile prezidențiale se referă la perioada imediată de după anularea alegerilor prezidențiale din decembrie.
Procurorii susțin că Georgescu i-ar fi instigat pe Horațiu Potra să organizeze proteste în București în semn de nemulțumire față de decizia CCR și în cadrul lor să provoace violențe care să ducă la răsturnarea guvernării de la momentul respectiv.
Parchetul General l-a acuzat pe fostul candidat la președinție Călin Georgescu de complicitate la acte care vizau răsturnarea ordinii constituționale, a aflat agenția de știri Agerpres din surse judiciare.
Potrivit procurorilor, Horațiu Potra și echipa sa de mercenari au încercat să se infiltreze în protestele stradale de după anularea alegerilor prezidențiale de la sfârșitul anului trecut pentru a crea haos. Planul a fost pus la punct de Călin Georgescu și apropiații săi la o întâlnire secretă organizată la o fermă din Ciolpani imediat după anularea alegerilor prezidențiale, susține procuratura.