România s-a oferit să găzduiască rezerva de echipamente medicale a Alianței Nord-Atlantice

Miniştrii apărării din statele NATO au agreat joi asupra unui plan de acţiune în eventualitatea unui al doilea val de îmbolnăviri cu COVID-19, în contextul în care Alianța Nord-Atlantică continuă să își aducă contribuţia în timpul crizei sanitare, iar România și-a manifestat disponibilitatea de a pune la dispoziția Alianței o facilitate de depozitare a materialelor sanitare din rezerva NATO, au informat joi secretarul general Jens Stoltenberg și ministrul apărării naționale Nicolae Ciucă.
Cele 30 de state membre urmează să constituie un stoc comun de echipamente medicale şi un fond cu resurse financiare care să fie folosit pentru achiziţia de produse medicale esenţiale, a anunţat secretarul general Jens Stoltenberg, la finalul celor două zile de discuţii prin videoconferință între miniştrii apărării aliați.
„Misiunea principală” a NATO în contextul pandemiei de coronavirus este să asigure ”că această criză sanitară nu devine o criză de securitate”, e explicat Stoltenberg.
El nu a oferit alte detalii despre dimensiunea fondului sau despre data când stocul de echipamente medicale va fi disponibil, afirmând că încă „este prea devreme pentru a spune”, dar a menţionat că unii aliaţi au început deja să avanseze angajamente şi unele contribuţii vor fi disponibile ”foarte curând”.
Stoltenberg a reamintit contribuţiile recente ale Alianţei pentru operaţiuni civile, cum ar fi transportul pe cale aeriană a unor materiale medicale esenţiale şi a unor pacienţi, prin efectuarea a 350 de zboruri, precum şi ridicarea a aproape 100 spitale de campanie și desfășurarea a peste jumătate de milion de militari pentru sprijinirea eforturilor civile în combaterea pandemiei.
Conform unui comunicat al MApN miniștrii apărării au aprobat planul de operații care definește modul de răspuns al Alianței în cazul unui potențial nou val de COVID-19, inclusiv prin crearea unor capacități de depozitare a echipamentelor medicale și operaționalizarea unui Fond pentru finanțarea eforturilor aliate în domeniu.
„Astfel, ministrul Ciucă a prezentat disponibilitatea țării noastre de a pune la dispoziția Alianței o facilitate de depozitare a materialelor sanitare din rezerva NATO, ca o contribuție concretă la Planul aliat de răspuns la pandemia curentă. De asemenea, oficialul român a evidențiat eforturile Ministerului Apărării Naționale întreprinse la nivel național, în sprijinul limitării răspândirii virusului și a protejării populației și forțelor armate”, arată sursa citată.
Trebuie precizat că oferta României survine și în contextul în care țara noastră este primul stat membru al UE care găzduiește rezerva strategică de echipamente medicale rescEU a Uniunii Europene și pe care a pus-o deja la dispoziția unor state membre precum Italia, Spania sau Lituania.
Totodată, s-a agreat consolidarea măsurilor existente în domeniul rezilienței și pregătirii civile și utilizarea mecanismelor și capabilităților NATO pentru gestionarea efectelor pandemiei, cu accent pe sectoare cum sunt energie, transport, infrastructura critică, telecomunicații și sisteme de sănătate. Au fost subliniate nevoia de intensificare a coordonării inter-aliate în procesul de eliminare a efectelor pandemiei și importanța contracarării campaniilor de dezinformare și de propagandă lansate de unii actori împotriva NATO.
Sursa: www.caleaeuropeana.ro
- Scenariul anticipatelor prinde contur: Mutarea decisivă a lui Sorin Grindeanu împotriva premierului desemnat. PSD refuză susținerea lui Siegfried Mureșan
Joi, într-o intervenție telefonică, în direct, la România TV, liderul social-democrat, Sorin Grindeanu, a afirmat că le va propune social-democraților să nu voteze numirea lui Siegfried Mureșan ca prim-ministru, informează Mediafax. PSD respinge categoric propunerea pentru Palatul Victoria Vorbind despre ședința Biroului Permanent Național al PSD, convocată pentru luni, în cadrul căreia social-democrații vor analiza … - Ne așteaptă o iarnă grea: rezervele de gaze ale Europei sunt la pământ, prețurile explodează
Europa se apropie de sezonul rece cu depozitele de gaze umplute în proporţie de numai 69%, faţă de media de 85% înregistrată în această perioadă în ultimii cinci ani, iar preţurile ridicate la gaze, motorină şi alţi combustibili sporesc presiunile economice şi politice asupra guvernelor, transmite Reuters, informează News.ro. Germania şi Ţările de Jos, care … - Uzina Dacia ar putea fi cumpărată de chinezi
În ultimii ani, companiile din China caută tot mai multe ”portițe” de intrare în Europa și vor să mute producția direct pe ”bătrânul continent” pentru a evita supra taxarea. Jurnalistul Radu Tudor publică informații conform cărora ar exista deja discuții între chinezi și cei de la Renault pentru ca aceștia să preia uzina de la … - Averea fabuloasă a premierului desemnat Siegfried Mureșan. Peste un milion de euro ascunși doar în titluri de stat!
Premierul desemnat Siegfried Mureșan este europarlamentar PNL și vicepreședinte al Partidului Popular European. Acesta are, potrivit declarației de avere din 2024, investiții de 1,155 milioane de euro în titluri de stat, la care se adaugă conturi bancare, acțiuni la mai multe companii și proprietăți în România și Belgia. Documentul arată că veniturile anuale declarate ale … - Statul capturat: Cum a eliberat fosta arhitectă-șefă din Craiova autorizații de construire pentru propria firmă și pentru tatăl primar PSD
Tupeul instituțional și disprețul față de lege au atins cote alarmante în administrația locală din Craiova, transformând biroul de urbanism într-o veritabilă feudă de familie. În centrul acestui nou scandal de abuz în serviciu se află Ileana Luiza Mandea, fosta arhitectă-șefă a Primăriei Craiova, în prezent consilier superior Urbanism la Consiliul Județean Dolj. Deși legea …




