Politică

Daniel David, tupeu fără margini: Protestele sunt o mișcare hibridă

Tupeu revoltător! După 18 zile de proteste din partea profesorilor, ministrul Daniel David are nerușinarea să le numească o „mișcare hibridă”. După ce a stat ascuns și nu a mișcat un deget, acum iese în față și confirmă că veniturile profesorilor plătiți cu ora se vor schimba, iar veniturile vor scădea per total. 

”Nu știu care este magnitudinea acestui proces, nu știu dacă nu vor fi în alte zone școli care să își desfășoare activitatea în mod obișnuit, dar indiferent care va fi această imagine hibridă din protestul lor, un protest important, trebuie înțeles că educația, după ce trece de această perioadă de criză.

Pentru profesori unde ar trebui, poate, să gândim diverse sume diferențiate pentru plata cu ora, de anul viitor, din bugetul din 2026, în funcție de mediul în care lucrezi. Una este mediu rural, alta este, poate, mediu urban. Și asta ar putea să fie o temă de gândire.

Per ansamblu, dacă vrem să spunem așa, veniturile se vor reduce într-adevăr”, a declarat ministrul Educației la un post de televiziune. 

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button