România are peste 3.180 de primării, de aproape zece ori mai multe decât Bulgaria, care se descurcă, aparent fără mari probleme, cu doar 265 de unități administrative locale. Diferența este nu doar revoltătoare, ci și profund costisitoare. În timp ce țara vecină a adoptat un sistem administrativ eficient, România continuă să pompeze bani publici într-un aparat birocratic mamut, depășit și inutil de încărcat.
Fiecare comună, oricât de mică, are primar, viceprimar, secretar, contabil, șofer și o armată de funcționari care se ocupă, în realitate, de puțin spre nimic. Sate cu 100 de locuitori au primării în toată regula, cu cheltuieli de funcționare care adesea depășesc veniturile locale de zeci de ori. Între timp, drumurile rămân neasfaltate, școlile sunt închise din lipsă de copii, iar spitalele lipsesc cu desăvârșire. În loc să avem servicii publice eficiente, avem șefi.
Această hiper-fragmentare administrativă nu este un accident, ci o alegere politică. Fiecare primărie este un bastion de voturi, o „feudă” locală controlată de un baronaș care își asigură jobul și influența în rețelele de partid. Reforma administrativă a fost mereu amânată cu cinism, pentru că ar însemna reducerea clientelei politice și eliberarea banului public din mâinile camarilei locale.
România nu are nevoie de 3.000 de primării. Are nevoie de administrații locale moderne, eficiente, digitale, care să servească cetățeanul, nu interesele partidelor. Atât timp cât vom continua să hrănim acest monstru birocratic, nu vom avea nici șosele, nici școli, nici spitale, dar vom avea primării închise, cu becul aprins și cafetiera pornită.
