Gheorghe Piperea (AUR): Vă mai amintiți afirmația “țara s-a umplut de mămicuțe și bebeluși”?

Vă mai amintiți afirmația “țara s-a umplut de mămicuțe și bebeluși”?
Îi aparține turnătorului la securitate Petrov, alias Băsescu. A făcut-o în mai 2010, când ne spunea ce bine e să taie din indemnizațiile pentru creșterea copiilor, ca să meargă planurile de austeritate moșmondite cu FMI și CE, de la care luase 20 de miliarde împrumut ca să salveze băncile falimentare.
A impus Petrov, atunci, și alte măsuri fasciste, cum ar fi tăieri de salarii ale bugetarilor de 25% și majorarea tva la 24%. Dar cea mai cinică a fost cea contra “mămicuțelor și bebelușilor”.
A urmat o lungă perioadă de falimente personale ale celor mulți (inclusiv simpatizanți băsiști și neo-liberali) și de acumulare de averi de către cei puțini și mufați la robinetul de stat. Dar cel mai grav efect a fost că lumea a perceput că nu se mai pot construi planuri de familie bazându-te pe statul român, “democratic și social”, și copiii au început să vină pe lume tot mai rar. Am intrat în regres demografic accelerat.
E, și iată că, după 15 ani, timp în care lumea l-a iertat pe Băsescu, iar CCR i-a dat înapoi privilegiile de ex-președinte, chit că a rămas tot Petrov, vine un alt supărat, desemnat premier de un “onest”, și readuce pe masa sacrificiilor inutile și injuste, alături de seniorii țării, mămicile, tăticii, bebelușii și stabilitatea demografică a României.
Guvernul Bolojan va elimina scutirea de cass a părinților aflați în perioada pentru îngrijirea copiilor mici, scutire care azi se regăsește în Legea nr. 96/2005 privind reforma în domeniul sănătății*. Pentru a beneficia de asigurare medicală, cei în cauză vor fi obligați să achite cass de cca 2600 de lei pe an.
Notă extrem de importantă pentru cei vizați: regula în domeniu este că primești asigurare medicală (clinică, spital, medicamente) dacă aduci dovezi că ai plătit cass timp de un an, anterior. Deci, posibil ca cei vizați de “austeritatea” bolojaniană să aibă drept la asigurare de acum într-un an… Până atunci, se descurcă singuri, pe cont propriu…
Mizeria asta seamănă cu moda din plandemie, când influencerii pro-vaccin și naziștii arahatofili cereau imperativ ca cei ce refuză vaccinarea să nu mai primească asigurarea medicală (deși, în cazul meu, e vorba de 31 de ani de când plătesc asigurare medicală, deseori nedatorat). Nu s-a pus în practică atunci, se pune în pratică acum, sub talpa bocancului pro-european: părinții care au plătit și vor plăti zeci de ani cass, pensionarii care au plătit zeci de ani cass, vor fi privați de asigurări medicale dacă nu contribuie la sistem.
Halal valori europene, halal cinste, halal respect pentru rule of law.
Ca să realizăm împreună cinismul acestei măsuri de “austeritate”, egalat de impunerea unui cass de 10% pe sumele din pensii “mari”, care depășesc 3000 de lei: la ora actuală se plătește cass pe aproape tot ce mișcă (cu excepția pensiilor speciale de magistrați), dar sistemul medical românesc e mereu în colaps, în timp ce corporațiile pharma și marii distribuitori de medicamebte fac cifre ce afaceri de zeci de miliarde anual și nu plătesc impozite, întrucât fac “optimizare fiscală”.
*am contribuit atunci, în 2005, la elaborarea acestor dispoziții cruciale pentru sănătatea demografică și morală a acestui popor, solidaritatea de acest gen fiind un principiu fundamental al unei comunități închegate și reziliente în timp – africanii, mult mai înțelepți decât neo-liberalii cu tendințe fasciste, spun că “e nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil”