Peste 30% din copiii României trăiesc în sărăcie. Nu au ce pune pe masă, statul i-a abandonat
Într-o țară europeană, membră a Uniunii și cu pretenții de dezvoltare, peste 1,3 milioane de copii trăiesc în sărăcie sau la limita subzistenței. Asta înseamnă unul din trei copii. Iar această realitate nu se regăsește în discursurile oficiale, ci în casele reci, în frigiderul gol, în ghiozdanele goale și în stomacurile lipsite de hrană.
Sărăcia infantilă în România nu este o cifră statistică – este o dramă națională. Zeci de mii de copii merg la culcare flămânzi, nu au haine adecvate, nu au acces la educație decentă, la servicii medicale sau la un viitor. Se nasc fără șanse și cresc în lipsuri. În spatele fiecărui procent stă un copil care nu știe cum arată normalitatea.
Statul i-a abandonat. Politicienii taie burse, reduc sprijinul pentru familiile vulnerabile și nu construiesc nimic durabil. Investițiile în educație și protecția copilului sunt minime, dar bugetele pentru instituții inutile, pensii speciale și privilegii politice sunt umflate în fiecare an. Se alocă sume colosale pentru funcții decorative, dar nu există bani pentru o masă caldă în fiecare școală.
Ipocrizia este totală: se vorbește despre digitalizare, performanță și modernizare, dar în același timp copiii din sate învață fără curent electric și merg kilometri pe jos pentru a ajunge la școală. Cei mai mulți renunță devreme – nu din lipsă de voință, ci din lipsă de pâine.
România își condamnă viitorul prin indiferență. Când un copil trăiește în sărăcie, întreaga societate e în faliment moral. Iar când un milion de copii trăiesc așa, statul a eșuat. Complet.
