Politică

Stănescu anunță când se retrage din politică și PSD

După ani de carieră politică în eșaloanele de vârf ale PSD, baronul de Olt, Paul Stănescu, lasă să se înțeleagă că sfârșitul drumului politic se apropie. Întrebat dacă va merge la Curtea de Conturi sau dacă se va retrage din partid, Stănescu a declarat că „va veni momentul în care voi face un pas în spate”, dar nu acum.

Cu alte cuvinte, se va retrage… dar numai când va vrea el. Până atunci, rămâne bine ancorat în structura de partid, în funcții și în mecanismele de putere. Stănescu a mai precizat că nu este interesat de o funcție la Curtea de Conturi, dar a avut grijă să nu dea un orizont clar pentru ieșirea sa din politică.

Declarația este simptomatică pentru modul în care vechile figuri ale politicii românești refuză să plece cu adevărat. Chiar și atunci când vorbesc despre retragere, o fac în termeni vagi, fără angajamente ferme, doar pentru a mai câștiga timp și capital de imagine.

Românii așteaptă nu promisiuni de retragere „la un moment dat”, ci o reală curățare a clasei politice. Iar dacă acest „pas în spate” nu vine curând, nu va fi decât o altă amăgire din partea unui sistem care refuză să se reformeze.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button