Politică

Guvernul sistemului ia în calcul o taxă pe tranzacțiile bancare. Statul vrea să încaseze comisioane de la clienții băncilor

Reprezentanții PSD, PNL, USR și UDMR discută o serie de măsuri pentru echilibrarea bugetului, printre care creșteri de taxe și tăierea unor cheltuieli din sectorul bugetar. 

Printre măsurile discutate iese în evidență o taxă, fără detalii, care lasă impresia că statul vrea să ia și mai mulți bani de la bănci – „Taxa de tranzacții bancare pe tranzacție sau pe valoare”.

„Taxa de tranzacții bancare pe tranzacție sau pe valoare” nu vizează, însă, băncile, ci îi țintește pe clienții acestora, cărora ar urma să le ia din bani asemănător comisioanelor pe tranzacție percepute de bănci.

În acest moment, însă, nu există un acord pe această propunere. 

Dacă ar fi aplicată, taxa ar fi de 1 leu pe tranzacție, până într-o anumită sumă, și de 3 lei peste suma respectivă. O astfel de taxă ar funcționa ca un comision perceput pe tranzacție, astfel că de fiecare dată când ar plăti (altfel decât cash) o factură, de exemplu, sau când ar face un transfer bancar, românii ar cotiza cu 1 sau 3 lei și la bugetul statului. În prezent, clienții persoane fizice nu plătesc băncilor comisioane pentru achiziții, ci pentru transferuri interbancare, inclusiv pentru Transfond (Operatorul Sistemului Electronic de Plăți din România).

Comisionul este suma de bani (procentuală sau fixă) pe care o plătești băncii pentru produsele și serviciile care îți sunt oferite. O sumă percepută în același mod de stat nu ar avea sens, întrucât nu prestează vreun serviciu care să faciliteze acea tranzacție.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button