Politică

Președintele AUR, George Simion: România, înapoi în epoca Securității

Trăim în anul 2025, dar România pare să fi făcut un salt înapoi în timp, direct în epoca Securității, când orice critică la adresa puterii putea atrage represalii imediate. Cel mai nou exemplu? Un cetățean român a fost vizitat de trei ori de Poliție pentru că a îndrăznit să posteze mesaje ironice pe rețelele sociale despre viceprim-ministrul și ministrul de interne, Cătălin Predoiu.

Trei vizite ale forțelor de ordine pentru un simplu mesaj pe internet – aceasta este România lui Predoiu și a guvernului pe care îl reprezintă: un stat în care libertatea de exprimare este suprimată, iar poliția este folosită ca un instrument de intimidare politică.

În loc să se ocupe de problemele reale ale României – traficul de droguri care a ajuns la un nivel alarmant, rețelele de trafic de persoane care operează nestingherite sau hoția generalizată din instituțiile statului – Predoiu își trimite subalternii să bată la ușile românilor care îndrăznesc să facă haz de necaz. Oare cât de fragil este acest regim de se teme până și de o glumă pe Facebook?

Nu este pentru prima dată când autoritățile din România își bat joc de drepturile fundamentale ale cetățenilor și folosesc instituțiile statului pentru a intimida și persecuta opozanții regimului.
Să ne amintim de perioada pandemiei, când toate libertățile noastre fundamentale au fost călcate în picioare? Să ne amintim cum am fost forțați să stăm închiși în case, amendați ilegal de polițiști pentru că îndrăzneam să ieșim afara fără mască?

Să ne amintim de tentativa guvernului de a introduce certificatul verde obligatoriu la locul de muncă, un instrument de șantaj politic care ar fi forțat milioane de români să se vaccineze împotriva voinței lor, încălcând astfel orice principiu al libertății lor individuale?

Astăzi, vedem cum poliția continua să fie folosită în mod abuziv, dar sub o alta formă: descinderi fără justificare la persoane apropiate lui Călin Georgescu, fără nicio probă, fără nicio acuzație reală. Și, mai nou, descinderi direct la casele românilor care îndrăznesc să facă un pic de mișto la adresa lui Predoiu.

Se pare că regimul PSD-PNL a decis ca Ministerul de Interne trebuie să funcționeze ca propria lor poliție politică, menită să persecute și să intimideze orice cetățean care îndrăznește să nu fie de acord cu politica guvernului. Nu mai vorbim de combaterea infracțiunilor reale – adevărata amenințare pentru ei este românul simplu care critică guvernul!

În consecință, AUR cere un amendament urgent la Constituția României pentru garantarea absolută a libertății de exprimare, similar cu Primul Amendament din Constituția SUA, care protejează acest drept fundamental fără echivoc. America a înțeles de peste două secole că o societate liberă nu poate exista fără dreptul de a critica puterea, fără dreptul de a spune adevărul, fără dreptul de a râde de cei care ne conduc. Așa cum spunea John Adams, unul dintre părinții fondatori ai SUA: „Dacă libertatea de exprimare este luată, gândirea liberă va deveni un delict.”

Ce se întâmplă astăzi în România nu este doar un abuz, ci o amenințare directă la democrație. Dacă permitem acest precedent periculos, atunci fiecare român va putea fi vizitat de poliție pentru orice opinie incomodă. De la glume pe internet, vom ajunge la arestări pentru opinii politice, exact ca în regimurile autoritare. Nu vom permite ca România să devină o dictatură a corectitudinii politice, unde singura opinie acceptabilă este cea care convine guvernanților!

Aceasta este diferența dintre noi și ei: AUR apără românii, AUR apără libertatea, în timp ce PSD și PNL folosesc instituțiile statului pentru a închide gura cetățenilor! Noi nu ne vom opri până când fiecare român va avea dreptul garantat de a spune ce gândește, fără frica de a primi o vizită neașteptată din partea unor polițiști trimiși de Predoiu să le calce în picioare libertățile fundamentale.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button