Politică

Prin decorarea celor 3 judecători de la CCR, Iohannis ar fi indicat de fapt cine sunt principalii responsabili care au luat decizia de anulare a alegerilor

Informație bombă legată de decizia pe care a luat-o luni Klaus Iohannis de a decora 3 magistrați de la CCR. Care a fost, de fapt, motivul pentru care președintele expirat a decis să facă această mutare înainte de a-și da demisia și ce explicație există în acest sens.

Au fost foarte multe controverse legate de această ultimă decizie a lui Klaus Iohannis în calitate de președinte.

Dacă inițial vorbeam despre o posibilă recompensă pe care Klaus Iohannis le-ar fi oferit-o celor trei judecători ai Curții Constituționale a României, sursele 60M.RO spun însă că planul său a fost cu totul altul. Mai exact, nu a făcut altceva decât să pună ținte pe cei trei judecători ai CCR și, în acest fel, să îi indice ca fiind responsabili pentru anularea alegerilor.

Prin acest joc, Klaus Iohannis a dorit să „se spele pe mâini”, respectiv să scape de responsabilitatea care îi aparține. În proporție de 90%, așa cum au explicat sursele60M.RO, Iohannis este, de fapt, cel care coordonat această lovitură de stat dată odată cu anularea turului doi al prezidențialelor.

Ce înseamnă asta? Deși Iohannis a avut pe masa de la CSAT toate rapoartele secrete, raporte care au stat la baza deciziei CCR de a anula alegerile, acum nu face altceva decât să spună că n-ar fi avut nicio treabă cu acest lucru.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button