Politică

George Simion (AUR): „Nu ar trebui să permitem nimănui din tabăra globalistă să ne acapareze valorile. Valorile pe care le apărăm sunt valorile europene normale”

Președintele AUR, George Simion, a declarat, în cadrul conferinței „Defending Western Values in the European Parliament” desfășurate marți, 28 ianuarie, la Bruxelles, că valorile occidentale sunt și valorile noastre, ale românilor, precizând că valorile occidentale sunt despre familie, despre identitate, despre credința creștină, despre libertate.

„Nu ar trebui să permitem nimănui din tabăra globalistă să ne acapareze valorile. Valorile pe care le apărăm sunt valorile europene normale, așa că trebuie să luăm Europa înapoi din mâinile lor”, a spus președintele AUR.
Liderul AUR a precizat că își dorește crearea unui val de evenimente Make Europe Great Again, începând din ianuarie până în decembrie 2025 – de la Asunción la Buenos Aires, de la Nicosia la Atena, subliniind că „trebuie să ne unim cu toții sub o mișcare istorică”.

„Dacă nu înțelegem că trebuie să ne unim eforturile, vom pierde bătălia aici, pe bătrânul continent, în Europa (…) Avem nevoie de o epocă de aur pentru Europa. Unii spun că Europa este un continent bătrân și că este terminată. Eu cred în viitorul nostru. Eu cred într-o Europă unită, cu parteneri din toate țările din interiorul și din afara Uniunii Europene”, a mai declarat George Simion.

Referitor la anularea alegerilor prezidențiale din decembrie fără niciun motiv, George Simion a afirmat că „nu a fost prezentată nicio dovadă publicului român sau internațional. Ieri, Comisia de la Veneția a spus clar că nu poți anula alegerile fără să prezinți publicului nicio probă”.

Președintele AUR a anunțat că, după evenimentele organizate în aceste zile la Bruxelles, va fi organizată miercuri, de la ora 15:00, o acțiune simbolică de protest în fața Parlamentului European, în Place de Luxembourg, făcând apel la invitații internaționali să participe. „Sunteți invitații noștri să spuneți simbolic că susțineți democrația, libertatea de exprimare și poporul român, care acum este foarte furios pe un regim ce nu înțelege tranziția democratică a puterii”, a spus George Simion.

În cadrul panelului „New Media Channels and Their Influence on European Politics”, George Simion a afirmat că reprezentanții forțelor politice conservatoare au fost cenzurați pe rețelele sociale. „Am fost cenzurați pe Twitter înainte ca Elon Musk să achiziționeze platforma. Am fost cenzurați pe Meta, atât pe Facebook, cât și pe Instagram. Am fost cenzurați chiar și pe TikTok. Dar soluția nu este să interzici rețelele sociale, ci să nu oprești oamenii să le folosească, pentru că nu poți opri democrația. Comunicarea astăzi nu mai este unidirecțională”, a punctat liderul AUR.

„Oamenii comunică între ei, se organizează, iar așa-numiții „populiști” sunt, de fapt, cei mai populari politicieni din țările lor. Donald Trump i-a învins folosind rețelele sociale. Prietenul nostru, Patryk Jaki, co-președintele ECR aici, în Parlamentul European, este cel mai popular politician pe Facebook în Polonia. Eu sunt cel mai popular politician din România pe Facebook și TikTok”, a adăugat George Simion.

„Singurul nostru stăpân este Dumnezeu. Și folosim rețelele sociale pentru a comunica direct cu oamenii”, a conchis George Simion.

La conferința desfășurată la Bruxelles au participat invitați din 25 dintre cele 27 de țări ale Uniunii Europene, precum și reprezentanți din afara Europei – de la președintele Parlamentului din Paraguay, până la reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne din Argentina, dar și din Statele Unite.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button