Cornel Nistorescu: Răutatea și ambiția lui Iohannis ne-au făcut „vedetele” Planetei”
„Chiar nu mi-am imaginat că primarul Sibiului își poate vîntura caracterul pe scena publică mai ceva ca pe un scut ruginit sau ca pe o jucărie stricată. Val de teutoni, oraș vechi, cetate cu reguli, oameni cu noblețe și onoare, cum să te lipești tu de putere ca șoricelul în cutia cu clei de oase? Cam așa stă acum președintele nostru, lipit de fotoliul Cotrocenilor, învățat cu parfumurile și cu mierea de acolo și hotărît să mai guste puțin din bunătățile palatului. Altfel, n-ar fi încercat atîtea artificii să ajungă în alt loc moale, ba la NATO, ba un mahăr pe la Comisia Europeană, ba senator, ba chiar să împingă în locul său un om care să-i asigure imunitatea”, scrie, în Cotidianul, jurnalistul Cornel Nistorescu.
„Ca ardeleanul, eu credeam că stă deasupra lucrurilor și trece peste micile slăbiciuni omenești, bucuros că vreme de un deceniu a fost bradul împodobit al României. Da’ de unde! Vremea l-a înrăit ca pe un refuzat și l-a făcut să muște și să arate că nu rămîne dator. Adică să ne-o plătească!
Din păcate, exercițiul puterii strică rădăcinile și putrezește caracterul. În locul unei fundații în care să-și dedice timpul unor idei, Klaus Iohannis arată ca un trăgător de sfori prin culisele puterii. Așa îl văd eu după toate încercările de a se agăța de ceva. Acum, cînd realizez că de prin toate ungherele puterii se transmit semnale care vin dinspre același dirijor, nu pot să mă gîndesc la altceva decît la faptul că el este în spatele acestei nenorociri.
Răutatea și ambiția lui Klaus Iohannis ne-au făcut vedetele Planetei.
Nu recunoaște și nici nu-i pasă că el este principalul vinovat de această decădere a clasei politice din acești 10 ani. În loc să asistăm la instaurarea unei discipline măcar în economie, am văzut cum aroganța și disprețul produc parașute de președinți de PNL, cum inventează premieri slugarnici și cum influențele lui se întind ca pătura groasă pînă la Curtea Constituțională a României.
Refuz să cred că judecătorii CCR, unii politruci fiind, alții cu dosar la CNSAS, sunt totuși repetenți la Drept Constituțional și că pot participa la fredonarea Constituției României după cum li se dă tonul. Președintele României crede că noi suntem fraieri și nu ne dăm seama că el anunță deciziile pentru viitor chiar înaintea Curții Constituționale, ca pe o formă de prelungire a mandatului care seamănă cu o improvizație din lucrarea unei studente repetente de la Facultatea de Drept. Adică ne spune el pînă cînd i se prelungește mandatul ca o gumă din izmene de care trage cît vrea el și Curtea redactează ca un răspuns din Domnul Goe, la data la care s-a gîndit președintele.
Credeți ce vreți, dar eu rămîn încoțopenit în bănuiala că soluția CCR cu anularea alegerilor prezidențiale a fost dictată. Și dacă acel Paștele Cailor de încheiere a mandatului a fost anunțat, atunci puțina logică pe care o mai am mă obligă să presupun că tot el a fost cel care a transmis și soluția cu anularea alegerilor după turul întîi. De ce s-ar fi avîntat Curtea Constituțională a României în anularea alegerilor pe baza unor rapoarte diluate, ambigue și lipsite de probe, livrate CSAT-ului de SRI și Ministerul de Interne? N-or fi simțit unii venerabili judecători (a nu se citi onorabili!) că notele de la SRI și de la alte servicii nu sunt probe, ci considerații, că pînă la dovezi și mărturii mai este o cale lungă? Ce i-ar fi putut împinge la o asemenea decizie ridicolă din punct de vedere profesional după ce au și validat turul întîi? Numai o presiune dublată de amenințări ar fi putut produce o asemenea decizie. Iar bolovanul peste fotoliile bunăstării lor nu s-ar fi putut rostogoli decît din Dealul Cotrocenilor.
După felul în care s-a purtat în acești 10 ani, nu pot să imaginez că președintele Klaus Iohannis a fost cel care a răsturnat masa alegerilor din proprie inițiativă. E prea comod, prea dezamăgit de disprețul poporului care nu-i recunoaște măreția ca să mai facă eforturi și pentru un asemenea balamuc sau pentru o răzbunare. Toate planurile i-au eșuat, toate încercările sale s-au lovit de zidurile nepăsării și ale refuzului, așa că la ce i-ar fi folosit o așa aiureală periculoasă? Cîteva luni în plus în fruntea unei președinții disprețuite de popor!? Mare brînză! Cînd s-a întrebat „Ce fac eu?” el a răspuns un fel de „măcar, nu mai vreau nici postul vostru de premier”. Cu răspunsul său de „nu-mi trebuie nimic!” Klaus Iohannis n-a făcut decît să recunoască sfîrșitul jocului. A dat OK la anularea alegerilor și apoi „Dumnezeu cu mila!”. Se duce unde o vedea cu ochii! Scapă și de obligația față de Aliatul strategic! Dacă înflăcăratul Călin Georgescu nu s-ar fi trezit vorbind fără el și nu s-ar fi luat de Scutul de la Deveselu și n-ar fi pus sub semnul incertitudinii politica față de conflictul din Ucraina, cu siguranță că ar fi scăpat ușor. S-ar fi întîlnit la predarea mandatului și la depunerea jurămîntului. Așa, cu felul lui de a vorbi mult și ușor, s-a băgat singur la încurcătură și l-a obligat să găsească o soluție și să se expună la alte vagoane de blesteme și înjurături. Adică să intervină și s-o socată la vopsea pînă să-și facă bagajele!
Populația s-a încins și acum tot aparatul se chinuie să o repare. Strigă din răsputeri, extremism, rusism, bani negri, interlopi și banditisme, diversiuni, rețineri și pune la cale percheziții. Participă serviciile, Internele, televiziunile, partidele înghesuite și patrioții binevoitori. Toată suflarea aleargă și sapă după probe care să justifice decizia care face înconjurul lumii. Cine livrează un vinovat, un scenariu de complot sau o rețea cu legături în Rusia va fi îngropat cu onoruri militare și cu drapelul pe piept.
Numai că toate aceste strădanii, abuzuri,grosolănii și înscenări, în loc liniștească populația și să-i adoarmă nemulțumirea, o trezesc și o luminează.
Ba o împing să caute ieșirea din coșmarul apărut pe neașteptate”, scrie Nistorescu.